Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5 u.p.)
Prima lecţie care trebuie învăţată… este lecţia dependenţei de Dumnezeu. (…) După cum o floare de pe câmp îşi are rădăcina în pământ, după cum trebuie să primească aer, rouă, ploaie şi căldura soarelui, tot astfel noi trebuie să primim de la Dumnezeu ceea ce susţine viaţa sufletului. (Mărturii, vol. 7, p. 194)
Prezenţa lui Dumnezeu îi este garantată creştinului credincios. Această Stâncă a credinţei este prezenţa vie a lui Dumnezeu. Chiar şi cel mai slab se poate baza pe ea. Cei care se consideră cei mai puternici pot deveni cei mai slabi, dacă nu depind de Hristos, ca fiind valoarea şi eficienţa lor. Aceasta este Stânca pe care putem clădi cu succes. Dumnezeu ne este aproape în jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, în mijlocirea Sa, în stăpânirea Sa iubitoare şi duioasă asupra bisericii Sale. Stând pe tronul Său veşnic, El veghează asupra lor cu un puternic interes. Atâta vreme cât membrii bisericii-prin credinţă-îşi vor trage seva şi hrana din Isus Hristos şi nu din părerile, planurile şi metodele omeneşti, atâta vreme cât, având convingerea apropierii lui Dumnezeu în Isus Hristos, îşi pun întreaga încredere în El, ei vor avea o legătură vitală cu Hristos, aşa cum mlădiţa are legătură cu butucul viţei. Biserica este întemeiată nu pe teorii omeneşti, nu pe nişte planuri sau forme stabilite de mult. Ea este dependentă de Hristos, neprihănirea ei. Ea este clădită pe credinţa în Isus Hristos şi„porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).
Tăria fiecărui suflet este în Dumnezeu, nu în om. Liniştea şi încrederea trebuie să fie tăria tuturor acelora care îşi predau lui Dumnezeu inima. Hristos nu are faţă de noi un interes obişnuit, ci unul mai puternic decât cel pe care îl are o mamă pentru copilul ei. Mântuitorul nostru ne-a răscumpărat prin suferinţă şi prin durere, prin insulte, reproşuri, abuzuri, batjocuri, respingere şi moarte. El veghează asupra ta, copil al lui Dumnezeu care tremuri de teamă. El te va păstra în siguranţă sub protecţia Sa. (…) Slăbiciunea naturii noastre omeneşti nu ne va împiedica intrarea la Tatăl ceresc, pentru că El, Hristos, a murit ca să mijlocească pentru noi. (Manuscript 75,1897)
