Stăruiţi în dragostea frăţească. (Evrei 13:1)
Niciun membru al familiei nu se poate închide în sine. (…) Dacă este plin de dragostea lui Hristos, atunci va da pe faţă amabilitate, bunătate, o atitudine plină de respect faţă de sentimentele celorlalţi şi le va transmite celorlalţi, prin acte şi atitudini de iubire, un sentiment plăcut de afecţiune, de recunoştinţă şi de fericire. El va demonstra că trăieşte pentru Isus şi va învăţa zilnic la picioarele Sale, primind lumina şi pacea Lui. (Youth’s Instructor, 22 iunie 1893)
Cea mai atentă cultivare exterioară a bunelor maniere nu este suficientă pentru a înlătura complet irascibilitatea, judecata aspră şi vorbirea nepotrivită. Adevărata înnobilare nu se va manifesta niciodată atâta vreme cât eul este considerat obiectul suprem. Dragostea trebuie să domnească în inimă. Un creştin adevărat îşi primeşte motivaţia acţiunilor din dragostea sinceră pentru învăţătorul său. Din rădăcinile sentimentelor sale faţă de Hristos izvorăşte un interes neegoist faţă de fraţii săi.
Dintre toate lucrurile care sunt căutate, hrănite şi cultivate, nu este nimic atât de valoros înaintea lui Dumnezeu ca o inimă curată şi o dispoziţie plină de mulţumire, de recunoştinţă şi de pace.
Dacă armonia divină a adevărului şi a dragostei există în inimă, aceasta se va manifesta în cuvinte şi în acţiuni. (…) Spiritul adevăratei bunăvoinţe trebuie să locuiască în inimă. Dragostea îi dă celui care o are har, maniere alese şi un comportament plin de farmec. Dragostea luminează chipul şi îndulceşte glasul; ea purifică şi înalţă fiinţa umană. Îl aduce pe om in armonie cu Dumnezeu, pentru că ea este o însuşire cerească. (Căminul adventist, p. 425-426)
Nu-i îngăduiţi egoismului să trăiască în inimă sau să găsească loc în căminul vostru. (…) Când toţi sunt membri ai familiei regale, atunci se va manifesta adevărată politeţe în viaţa celor din casă. Fiecare membru al familiei va căuta să o facă plăcută pentru ceilalţi membri ai familiei. (Tragedia veacurilor, p. 143)
