El îi face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El îi învaţă pe cei smeriţi calea Sa. (Psalmii 25:9)
Va trebui să înveţi importanţa lecţiei a ce înseamnă să fii un om înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă să fii asemenea lui Isus, blând şi smerit cu inima, să aperi interesele altora cu mai multă sfinţenie decât le aperi pe ale tale. (…) Ea (această lecţie) trebuie pusă în practică în viaţa ta de zi cu zi, arătând că n-ai fost un elev leneş sau greu de cap în şcoala lui Hristos. (Letter 16,1886)
Egoismul nu poate exista în inima în care locuieşte Hristos. Dacă este nutrit, atunci el va pune stăpânire pe tot ce este înăuntru. Te va face să te conduci după înclinaţii, mai degrabă decât după datorie; să faci din eul tău principala preocupare, să-ţi satisfaci dorinţele şi să nu-ţi refuzi nimic, în loc să cauţi să fii o binecuvântare pentru alţii. Nevoile şi planurile tale vor fi puse atunci mai presus de orice altceva. (…) Adevărata fericire trebuie să fie găsită nu în satisfacerea tuturor dorinţelor şi în mulţumirea de sine, ci în învăţătura lui Hristos. (…) Aceia care se încred în propria înţelepciune şi care îşi urmează propria cale merg lamentându-se la orice pas pentru că povara pe care egoismul o pune asupra lor este foarte grea. (…)
Isus îi iubeşte pe cei tineri şi doreşte ca ei să aibă pacea pe care doar El le-o poate da. El îi invită să înveţe de la El blândeţea şi smerenia inimii. Acest har preţios este atât de rar văzut la tinerii de astăzi, chiar şi la aceia care mărturisesc a fi creştini. Propria cale li se pare dreaptă în ochii lor. Acceptând numele lui Hristos, ei nu acceptă şi caracterul Lui…; de aceea, ei nu cunosc nimic din bucuria şi din pacea care pot fi găsite în slujirea Sa. (Youth’sInstructor, 21 noiembrie 1883)
Blândeţea lui Hristos, manifestată în cămin, îi va face fericiţi pe cei care locuiesc acolo; ea nu dă loc la ceartă, nu întoarce niciun singur răspuns mânios, ci linişteşte temperamentul cel mai irascibil şi degajă o amabilitate care este simţită de toţi cei din cercul plin de farmec al familiei. Ori de câte ori este cultivată, ea face din familia de pe pământ o parte a acelei mari şi unice familii de sus. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 22)
