De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. (Faptele apostolilor 24:16)
Tăria caracterului constă în două lucruri: puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri consideră în mod greşit că pasiunile puternice, necontrolate, sunt o dovadă a tăriei de caracter; dar adevărul este că acela care este stăpânit de pasiunile lui este un om slab. Adevărata măreţie şi nobleţe a omului este măsurată prin puterea lui de a-şi stăpâni şi controla sentimentele şi nu prin puterea sentimentelor care îl subjugă. (Îndrumarea copilului, p. 161-162)
Niciodată nu trebuie să ne pierdem controlul asupra noastră. Fiecare trebuie să păstrăm înaintea noastră modelul desăvârşit. Este un păcat să vorbim nervoşi sau arţăgoşi sau să fim mânioşi, chiar dacă nu rostim niciun cuvânt. Noi trebuie să ne purtăm cu demnitate, reprezentându-L cum se cuvine pe Hristos. Exprimarea unui cuvânt sub impulsul mâniei este asemenea unei cremene care loveşte o altă cremene – ea aprinde dintr-odată mânia.
Să nu fii niciodată ca un ghimpe. Să nu-ţi îngădui ca în cămin să foloseşti cuvinte aspre, iritate. Trebuie să-L inviţi pe Oaspetele ceresc să vină în căminul tău, în acelaşi timp pregătind totul pentru ca El şi îngerii Lui să poată să rămână la tine. Trebuie să primeşti neprihănirea lui Hristos, sfinţirea Duhului lui Dumnezeu, frumuseţea sfinţeniei, astfel încât să le poţi descoperi celor din jurul tău Lumina vieţii. (…)
Cândva, un renumit împărat aflat pe patul de moarte a spus: „Dintre toate cuceririle mele, una singură îmi aduce acum alinare şi consolare şi aceasta este cea pe care am câştigat-o asupra propriei mele firi impetuoase.” Alexandru cel Mare şi luliu Cezar au descoperit că este mai uşor să supui lumea decât să te cucereşti pe tine însuţi. După ce au cucerit naţiune după naţiune, ei au căzut – unul dintre ei victimă a nestăpânirii de sine, iar celălalt, a ambiţiei lui nebuneşti. (Îndrumarea copilului, p. 95-96)
Cea mai înaltă dovadă a caracterului nobil al unui creştin este stăpânirea de sine. (Hristos, Lumina lumii/ Viaţa lui Iisus, p. 290)
În lucrarea lui Dumnezeu eşti continuu într-o şcoala în care poţi învăţa lecţiile stăpânirii de sine, al demnităţii sfinţite, ale comportamentului şi manierelor nobile şi alese. (Letter 174a, 1902)
