Domnul a zis lui Simon: „Simone, Simone, Satana v-a cerut sâ vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, casă nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31,32)
Motivul pentru care atât de mulţi dintre cei care mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos cad în ispite grele este acela că ei nu au o corectă cunoaştere de sine. Aici, în acest punct, a fost Petru cernut atât de categoric de vrăjmaş. Dacă ne-am putea da seama de propria slăbiciune, am vedea atât de multe de schimbat la noi înşine, încât ne-am umili inima sub mâna cea tare a lui Dumnezeu. Prinzându-ne de Hristos sufletul neajutorat, vom suplini ignoranţa noastră cu înţelepciunea Lui, slăbiciunea noastră cu tăria Lui, fragilitatea noastră cu puterea Lui dăinuitoare. Petru a căzut pentru că nu şi-a cunoscut vulnerabilitatea. S-a considerat puternic. (…)
Dacă Petru ar fi umblat în umilinţă cu Dumnezeu, dacă şi-ar fi ascuns eul în Hristos, dacă ar fi căutat în mod hotărât ajutor divin, dacă ar fi fost mai puţin încrezător în sine, dacă ar fi primit sfatul Domnului şi l-ar fi pus în practică, ar fi vegheat în rugăciune…; dacă s-ar fi cercetat pe sine îndeaproape, Domnul i-ar fi dat ajutor divin şi nu ar mai fi fost nevoie ca Satana să-l cearnă. (…) în toată forţa satanică nu există putere care să poată face neputincios sufletul care, cu o încredere copilărească, se încrede în înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. (Youth’s Instructor, 15 decembrie 1898)
Grija atentă pe care Hristos a avut-o pentru Petru a fost cea care a determinat pocăinţa ucenicului. Satana nu poate face nimic împotriva mijlocirii atotputernice a lui Hristos. Şi rugăciunea pe care a înălţat-o pentru Petru Domnul o înalţă pentru toţi aceia care sunt blânzi şi smeriţi cu inima. (…) Petru a păcătuit împotriva luminii şi a cunoştinţei, împotriva marilor şi înaltelor privilegii avute. Încrederea în sine a fost aceea care l-a dus la cădere şi acest rău acţionează şi astăzi în inimile oamenilor. Ţinta noastră trebuie să fie aceea de a fi drepţi şi de a face ceea ce este drept, dar în mod sigur vom greşi dacă nu vom fi în mod constant elevi în şcoala lui Hristos. Singura noastră siguranţă stă în a umbla smeriţi cu Dumnezeu. (Loc. cit.)
