Cernerea lui Petru a avut ca rezultat convertirea lui

Domnul a zis lui Simon: „Simone, Simone, Satana v-a cerut sâ vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, casă nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31,32)

Motivul pentru care atât de mulţi dintre cei care mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos cad în ispite grele este acela că ei nu au o corectă cunoaştere de sine. Aici, în acest punct, a fost Petru cernut atât de categoric de vrăjmaş. Dacă ne-am putea da seama de propria slăbiciune, am vedea atât de multe de schimbat la noi înşine, încât ne-am umili inima sub mâna cea tare a lui Dumnezeu. Prinzându-ne de Hristos sufletul neajutorat, vom suplini ignoranţa noastră cu înţelepciunea Lui, slăbiciunea noastră cu tăria Lui, fragilitatea noastră cu puterea Lui dăinuitoare. Petru a căzut pentru că nu şi-a cunoscut vulnerabilitatea. S-a considerat puternic. (…)

Dacă Petru ar fi umblat în umilinţă cu Dumnezeu, dacă şi-ar fi ascuns eul în Hristos, dacă ar fi căutat în mod hotărât ajutor divin, dacă ar fi fost mai puţin încrezător în sine, dacă ar fi primit sfatul Domnului şi l-ar fi pus în practică, ar fi vegheat în rugăciune…; dacă s-ar fi cercetat pe sine îndeaproape, Domnul i-ar fi dat ajutor divin şi nu ar mai fi fost nevoie ca Satana să-l cearnă. (…) în toată forţa satanică nu există putere care să poată face neputincios sufletul care, cu o încredere copilărească, se încrede în înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. (Youth’s Instructor, 15 decembrie 1898)

Grija atentă pe care Hristos a avut-o pentru Petru a fost cea care a determinat pocăinţa ucenicului. Satana nu poate face nimic împotriva mijlocirii atotputernice a lui Hristos. Şi rugăciunea pe care a înălţat-o pentru Petru Domnul o înalţă pentru toţi aceia care sunt blânzi şi smeriţi cu inima. (…) Petru a păcătuit împotriva luminii şi a cunoştinţei, împotriva marilor şi înaltelor privilegii avute. Încrederea în sine a fost aceea care l-a dus la cădere şi acest rău acţionează şi astăzi în inimile oamenilor. Ţinta noastră trebuie să fie aceea de a fi drepţi şi de a face ceea ce este drept, dar în mod sigur vom greşi dacă nu vom fi în mod constant elevi în şcoala lui Hristos. Singura noastră siguranţă stă în a umbla smeriţi cu Dumnezeu. (Loc. cit.)

Ellen White
Ellen White
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor