Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.” (Ioan 11:4)
Întârzierea de două zile a Domnului Hristos, după ce a auzit că Lazăr era bolnav, nu a fost neglijenţă sau respingere din partea Lui. (…) Aceasta trebuie să fie o încurajare pentru noi. (…) Noi trebuie să ne încredem în Domnul şi să-L aşteptăm cu răbdare. Poate că răspunsul la rugăciunile noastre nu va veni atât de repede cum am dori şi poate că nu va fi exact ceea ce am cerut; dar Acela care ştie ce este spre cel mai mare bine pentru copiii Săi va da o şi mai mare binecuvântare, un mai mare bine decât acela pe care l-am cerut, dacă nu devenim necredincioşi şi descurajaţi. (Youth’s Instructor, 6 aprilie 1899)
Hristos nu avea să Se gândească doar la cei dragi din Betania; El trebuia să Se ocupe şi de instruirea ucenicilor Săi. Ei aveau să fie reprezentanţii Săi în lume, aşa că binecuvântarea Tatălui trebuia să-i cuprindă pe toţi. Pentru ei El a îngăduit ca Lazăr să moară. Dacă El avea să-l facă bine, să-l vindece de boala lui, minunea aceasta, care era dovada cea mai clară a caracterului Sau divin, nu ar fi fost făcută.
Dacă Hristos ar fi fost în camera în care Lazăr zăcea bolnav, acesta nu ar fi murit, deoarece Satana nu ar fi avut putere asupra lui. În prezenţa Dătătorului vieţii, moartea nu şi-ar fi îndreptat săgeata asupra lui Lazăr. (…) El a îngăduit ca Lazăr să treacă sub stăpânirea morţii şi surorile îndurerate l-au văzut pe fratele lor pus în mormânt. Hristos ştia că atunci când ele aveau să privească faţa fratelui lor mort, credinţa în Mântuitorul lor avea să le fie aspru încercată. Astfel, El a trebuit să taie, să cureţe ramurile, pentru ca ele să aducă mai mult rod. El ştia că, datorită luptei prin care treceau acum, credinţa lor avea să strălucească apoi cu o şi mai mare putere. (Youth’s Instructor, 13 aprilie 1899)
Pentru toţi cei care se întind să simtă mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu, momentul celei mai mari descurajări este timpul când ajutorul divin este cel mai aproape. (…) Din fiecare ispită şi din fiecare încercare, El îi va scoate cu o mai mare credinţă şi cu o mai bogată experienţă. (Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 528)
