Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană, şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abatea de la rău. (Iov 1:1)
Altruismul, principiul împărăţiei lui Dumnezeu, este principiul urât de Satana; el tăgăduieşte chiar şi existenţa lui. De la începutul marii lupte, el s-a străduit să demonstreze că principiile acţiunilor lui Dumnezeu sunt egoiste, şi în acelaşi fel procedează cu toţi aceia care îi slujesc Creatorului. Lucrarea lui Hristos şi a tuturor celor care poartă numele Lui este să arate netemeinicia pretenţiilor lui Satana.
Foarte de timpuriu este amintită în istoria lumii viaţa unui bărbat împotriva căruia Satana a dus această luptă. Despre Iov, patriarhul din Uţ, mărturia Celui care cercetează inimile a fost: „Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
Împotriva acestui om. Satana a aruncat acuzaţia batjocoritoare: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu L-ai îngrăditTu pe el, casa lui şi tot ceea ce este al Lui?” (…)
Domnul i-a spus lui Satana: „Îţi dau pe mână tot ce are.” „lată, ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa!”
în urma acestei permisiuni, Satana a distrus tot ce avea Iov: turme şi cirezi, slujitori şi slujitoare, fii şi fiice, şi l-a „lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului, până la creştetul capului” (Iov 1:1-12; 2:5-7).
Şi apoi un alt element de amărăciune i-a fost adăugat în pahar: prietenii lui, care vedeau în aceste nenorociri doar consecinţele păcatului, i-au chinuit sufletul rănit şi împovărat prin acuzaţiile lor că săvârşise fapte rele. (…)
„Dacă m-ar încerca”, le-a răspuns el, „aş ieşi curat ca aurul.” Şi aşa s-a întâmplat. Îndurând cu răbdare, el şi-a apărat caracterul şi, prin aceasta, caracterul Aceluia al cărui reprezentant era el. (…) Domnul i-a dat înapoi lui Iov îndoit decât tot ce avusese mai înainte. (…) Astfel, Domnul l-a binecuvântat pe Iov la sfârşitul vieţii mai mult decât la începutul ei. (Educaţie, p. 154-156)
