Pe când ieşeau din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus. (Matei 27:32)
Povara Mântuitorului era prea grea pentru El, în starea Lui de slăbiciune şi suferinţă. De la Cina Paştelui luată cu ucenicii Săi, El nu mâncase şi nu băuse nimic. În conflictul cu forţele satanice din Grădina Ghetsimani, El fusese în agonie. (…) în tot timpul acelei dezgustătoare farse a procesului, El S-a comportat cu statornicie şi demnitate. Dar când, după ce a fost a doua oară bătut cu bice, a fost pusă crucea asupra Sa, natura omenească n-a mai putut suporta. El a leşinat sub povara ei.
Mulţimea care îl urma pe Mântuitorul a văzut paşii Săi slabi ce se clătinau, dar n-a manifestat niciun pic de milă faţă de El. (…) Persecutorii Săi au văzut că îi era imposibil să-şi ducă mai departe povara. Ei erau în încurcătură, neştiind pe cine să găsească pentru a duce mai departe povara aceea umilitoare. Iudeii nu puteau face lucrul acesta. (…)
În acest moment, un străin, Simon din Cirene, venind de la ţară, se întâlneşte cu mulţimea. El aude batjocurile şi înjurăturile gloatei; aude re-petându-se cuvintele dispreţuitoare: „Faceţi loc pentru împăratul iudeilor.” El se opreşte plin de uimire în faţa scenei şi, în timp ce îşi exprimă compasiunea, îl prind şi pun crucea pe umerii lui.
Simon auzise despre Hristos. Fiii săi credeau în Mântuitorul, dar el însuşi nu era un ucenic al Său. Purtarea crucii spre Golgota a fost o binecuvântare pentru Simon şi, de aici înainte, el avea să fie întotdeauna recunoscător pentru această providenţă. Faptul acesta l-a făcut să considere luarea crucii Domnului Hristos asupra sa ca o favoare şi a rămas întotdeauna cu bucurie sub povara ei. (Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 741-742)
Crucea pe care (Simon) a fost forţat s-o poarte a devenit mijlocul convertirii sale. Simpatia sa a fost profund mişcată faţă de Isus; şi evenimentele de pe Calvar şi cuvintele rostite de Mântuitorul l-au făcut să recunoască faptul că El era Fiul lui Dumnezeu. (Manuscript 41,1887)
