Nu opri o binecuvântare celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. (Proverbele 3:27)
Aşa de dornică şi de nerăbdătoare este inima Mântuitorului să ne facă primirea ca membri ai familiei lui Dumnezeu, încât El aşază chiarîn primele cuvinte pe care trebuie să le folosim când ne apropiem de Dumnezeu asigurarea rudeniei noastre divine: „Tatăl nostru”. (…) Când îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru”, recunoaştem că toţi copiii Săi sunt fraţii noştri. Cu toţii facem parte din marea reţea umană, toţi suntem membri ai unei singure familii. În rugăciunile noastre, trebuie să-i includem pe toţi semenii noştri, la fel ca pe noi înşine. Cine caută o binecuvântare numai pentru sine nu se roagă cum trebuie. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 103-105)
Noi suntem legaţi de Domnul prin cele mai puternice legături şi manifestarea iubirii Tatălui nostru trebuie să trezească cele mai filiale sentimente şi recunoştinţa cea mai călduroasă. Legile lui Dumnezeu îşi au temelia în cea mai nezdruncinată dreptate şi sunt astfel concepute încât să promoveze fericirea acelora care le păzesc. (Review and Herald, 18 septembrie 1888)
În lecţia credinţei prezentată de Hristos pe munte, sunt descoperite principiile adevăratei religii. Religia îl aduce pe om în legătură personală cu Dumnezeu, dar nu în mod exclusivist, căci principiile cerului trebuie trăite în aşa fel încât ele să ajute şi să binecuvânteze omenirea. Copilul adevărat al lui Dumnezeu îl va iubi pe El din toată inima sa şi îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi. El va fi interesat de concetăţenii săi. Adevărata religie este lucrarea harului asupra inimii, care face ca viaţa să debordeze de fapte bune, ca o fântână alimentată de râuri vii. Religia nu constă numai din meditaţie şi rugăciune. Lumina creştinului se manifestă prin fapte bune şi aşa este recunoscută de alţii. Religia nu trebuie despărţită de problemele vieţii. Ea trebuie să pătrundă şi să sfinţească obligaţiile şi planurile ei. Dacă cineva are o legătură adevărată cu Dumnezeu, spiritul de care este animat cerul îi va influenţa toate cuvintele şi acţiunile. El îl va proslăvi pe Dumnezeu prin faptele lui şi-i va ajuta şi pe alţii să-L cinstească. (Review and Herald, 18 septembrie 1888)
