În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. (Ioan 1:4)
Dumnezeu a luat toate măsurile, astfel încât noi să putem avea o experienţă bogată şi plină de bucurie. Cu privire la Hristos, Ioan scria: „în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” Viaţa este asociată cu lumina şi, dacă nu avem lumină de la Soarele Neprihănirii, nu putem avea viaţă în El. Dar această lumină a fost oferită fiecărui suflet şi numai dacă ne retragem din lumină întunericul va veni asupra noastră. Domnul Isus spunea: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). În lumea din jurul nostru nu poate fi niciun fel de viaţă fără lumină. Dacă soarele şi-ar retrage strălucirea, vegetaţia şi lumea animală ar înceta. Aceasta ilustrează faptul că noi nu putem avea viaţă spirituală decât dacă ne aşezăm sub razele Soarelui Neprihănirii. Dacă aşezăm o plantă înflorită într-o cameră întunecoasă, în curând ea se va veşteji şi va muri. Tot astfel, noi putem avea ceva viaţă spirituală şi totuşi să o pierdem, dacă zăbovim într-o atmosferă de îndoială şi întuneric. (…)
Noi suntem chemaţi, aşa cum a fost loan, nu pentru a lua locul Domnului Hristos, ci pentru a da mărturie despre lumină, pentru a îndrepta minţile altora spre El. Nimeni dintre cei ce dau mărturie despre Hristos să nu se scoată pe sine în evidenţă, căutând să atragă atenţia oamenilor spre el, ci să se străduiască să-L înalţe pe Isus. (The Youth’s Instructor, 25 mai 1893)
Omenirea nu are în sine nicio lumină. Despărţiţi de Hristos, noi suntem ca o făclie neaprinsă, ca luna atunci când faţa ei este întoarsă de la soare; noi nu avem nici măcar o singură rază de strălucire pe care să o revărsăm în întunericul lumii. Dar când ne întoarcem spre Soarele Neprihănirii, când venim în legătură cu Hristos, tot sufletul se luminează de strălucirea prezenţei Sale divine. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 44)
