Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! (Matei 5:9)
Hristos este Prinţul păcii şi misiunea Lui este aceea de a stabili pacea pe pământ şi în ceruri, pace pe care păcatul a nimicit-o. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Oricine consimte să renunţe la păcat şi îşi deschide inima în faţa iubirii lui Hristos se face părtaş al acestei păci cereşti.
Nu există niciun alt temei pentru pace în afară de acesta. Harul lui Hristos primit în inimă supune vrăjmăşia, certurile şi umple sufletul cu iubire. Acela care este în pace cu Dumnezeu şi cu semenii săi nu poate fi nefericit. Invidia nu se va afla în inima sa; suspiciunile nu-şi vor găsi locul acolo, ura nu poate să existe. Inima care este în armonie cu Dumnezeu este părtaşă la pacea cerească şi îşi va răspândi influenţa binecuvântată în jurul ei. Spiritul păcii va odihni precum rouă pe inimile obosite şi tulburate de lupta lumească.
Urmaşii lui Hristos sunt trimişi în lume cu solia păcii. Acela care, prin influenţa liniştită a unei vieţi sfinte, va descoperi iubirea lui Hristos, acela care, prin cuvânt sau faptă, va conduce pe altul să renunţe la păcat şi să-şi predea inima lui Dumnezeu este un făcător de pace.
Şi „ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”. Spiritul păcii este dovada legăturii lor cu Cerul. Atmosfera plăcută a lui Hristos îi înconjoară. Mireasma de viaţă, frumuseţea caracterului lor descoperă lumii faptul că ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Văzându-i, oamenii recunosc că au fost cu Isus. „Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu” (1 Ioan 4:7). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”, dar „toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:9,14). „Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor” (Mica 5:7). (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 32)
