Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:20)
Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jurul nostru este aceea a dezvoltării personale. Fiecare facultate cu care ne-a dotat Creatorul trebuie să fie cultivată până la cel mai înalt grad al perfecţiunii, ca să putem fi în stare să facem cât mai mult din binele de care suntem capabili. De aceea, acel timp este cel mai bine folosit care este orientat către dobândirea şi menţinerea unei bune sănătăţi fizice şi mintale. (Îndrumarea copilului, p. 395)
Omul este opera lui Dumnezeu, capodopera Sa, creată cu un scop înalt şi sfânt, iar pe fiecare parte a acestui tabernacul uman Dumnezeu doreşte să scrie Legea Sa. (…) Fiecare nerv, fiecare muşchi, orice înzestrare mintală şi fizică trebuie să fie păstrată curată.
Este planul lui Dumnezeu ca trupul să fie un templu al Duhului Său. Solemnă este răspunderea ce stă în dreptul fiecărui suflet. Influenţa ta personală este exercitată spre bine sau spre rău. Dacă îţi profanezi trupul, te răneşti nu doar pe tine, ci şi pe mulţi alţii. Creştinii au obligaţia, în faţa lui Dumnezeu, de a-şi feri sufletul, corpul şi spiritul de tot ce le-ar păta; căci ele au fost cumpărate cu un preţ. (…)
Niciun bărbat şi nicio femeie nu are dreptul de a adopta obiceiuri care să afecteze negativ funcţionarea sănătoasă a vreunui organ fizic sau sufletesc. (…) Aceia care se dedau la tutun şi la alcool nu îşi apreciază intelectul. Ei nu-şi dau seama de valoarea facultăţilor pe care li le-a dat Dumnezeu ca să le cultive şi să le dezvolte. Astfel că oamenii îşi lasă puterile să se veştejească şi să decadă. Dumnezeu doreşte ca toţi aceia care cred în El să simtă nevoia dezvoltării. Fiecare facultate ce ne-a fost încredinţată trebuie să fie sporită. Niciun dar nu trebuie lăsat deoparte. Ca gospodar şi constructor al lui Dumnezeu, omul este sub supravegherea Sa în deplinul înţeles al cuvântului şi, cu cât îl cunoaşte mai bine pe Făcătorul său, cu atât mai sacră i se va părea că devine viaţa sa. (Manuscript 130,1899).
