Pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul ca să-l fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie… (Coloseni 1:10,11)
Dumnezeu nu fixează nicio limită înaintării acelora care sunt plini „de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească”. Prin rugăciune, prin veghere, prin creşterea în înţelegere, noi suntem „întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie” (…).
Planul lui Dumnezeu pentru noi este atât de amplu, de complet, de deplin, încât avem toate motivele pentru a coopera din toată inima cu El în a-l aduce la îndeplinire. Nu există niciun motiv de ezitare din partea noastră. (…) Noi trebuie să scoatem zilnic provizii proaspete din marea cămară a Cuvântului lui Dumnezeu. Faptul acesta nu va lăsa timp pentru citirea de romane sau pentru orice altceva care nu zideşte şi nu întăreşte în vederea oricărui lucru bun. (…) Bogăţiile cerului sunt la dispoziţia copiilor lui Dumnezeu. (Review and Herald, 4 octombrie 1906)
În fiecare zi, ispititorul va fi pe urmele tale cu scuze înşelătoare şi plauzibile pentru egoismul tău şi satisfacerea propriilor plăceri. (…) Acela a cărui inimă este în totul predată lui Dumnezeu, acela care prin credinţă îl primeşte pe Isus Hristos ca Mântuitor personal va dovedi o creştere continuă în spiritualitate, în puterea evlaviei, în consecvenţa scopului, în fidelitate faţă de principiile credinţei noastre, coste aceasta oricât ar costa. (…)
Dumnezeu va onora şi va susţine orice suflet zelos şi sincer care caută să umble înaintea Sa în desăvârşirea harului lui Hristos. Domnul Hristos nu va părăsi şi nici nu va uita niciodată sufletul umil şi care tremură. (…) Vom putea noi, cu o ascuţită şi sfinţită capacitate de înţelegere, să percepem forţa făgăduinţelor lui Dumnezeu şi să ni le însuşim la nivel individual, nu pentru că am fi demni de ele, ci pentru că Domnul Hristos este demn? Nu pentru că suntem neprihăniţi, ci, printr-o credinţă vie, noi cerem pentru noi neprihănirea lui Hristos? (Manuscript 125,1901)
