Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului! (Apocalipsa 19:9)
Domnul Isus face experienţe cu inimile omeneşti, prin manifestarea milei Sale şi prin abundenţa harului Său. El operează transformări atât de uimitoare, încât Satana, cu toată îndrăzneala lui triumfătoare, cu toată confederaţia răului unită împotriva lui Dumnezeu şi a legilor guvernării Sale, îi priveşte pe oameni ca pe nişte fortăreţe de necucerit de sofismele şi amăgirile lui. Pentru el, ei sunt o taină de neînţeles. Îngerii lui Dumnezeu, serafimii şi heruvimii, puterile însărcinate să coopereze cu instrumentele omeneşti, privesc cu uimire şi bucurie cum oameni căzuţi, odată copii ai mâniei, prin instruirea lui Hristos îşi dezvoltă caractere după asemănarea divină, ca să fie fii şi fiice ale lui Dumnezeu, ca să joace un rol important în îndeletnicirile şi plăcerile cerului.
Bisericii Sale, Domnul Hristos i-a dat posibilităţi ample, ca, prin ea, prin copiii Săi răscumpăraţi. El să poată fi glorificat. Biserica, fiind înzestrată cu neprihănirea lui Hristos, este depozitara Sa, în care trebuie descoperite pe deplin bogăţia milei Sale, iubirea Sa şi harul Său. Declaraţia din rugăciunea Sa de mijlocire – potrivit căreia iubirea Tatălui este tot atât de mare faţă de noi cât este faţă de El, singurul Lui Fiu născut, şi că noi vom fi cu El acolo unde este El, pentru totdeauna una cu Hristos şi cu Tatăl – este o minune pentru oştile cereşti, este marea lor bucurie. Darul Duhului Său cel Sfânt, bogat, plenar şi abundent, trebuie să fie pentru biserica Sa asemenea unui zid înconjurat de foc, pe care puterile iadului nu-l pot birui. Hristos priveşte la copiii Săi, în curăţia şi desăvârşirea lor, ca la o răsplată pentru toate suferinţele Sale, pentru umilinţa şi iubirea Sa şi ca un adaos la slava Sa – Hristos, marele centru, de la care porneşte toată slava. „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” (Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 18-19)
