Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri. (Apocalipsa 2:26)
Domnul însuşi făgăduise ucenicilor Săi: „Şi, după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). Mântuitorul cel milostiv a fost Acela care, anticipând singurătatea şi necazul urmaşilor Săi, i-a însărcinat pe îngeri să-i mângâie cu asigurarea că El va reveni în acelaşi mod în care Se înălţa la cer. Şi atunci când ucenicii stăteau cu ochii pironiţi spre cer pentru a prinde ultima privire a Aceluia pe care-L iubeau, atenţia le-a fost atrasă de cuvintele îngerului: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele 1:11). Speranţa le-a fost aprinsă iarăşi de solia îngerului. Ucenicii s-au întors în Ierusalim cu mare bucurie şi stăteau întotdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu (Luca 24:53). Ei nu se bucurau pentru că Isus Se despărţise de ei şi erau lăsaţi să se lupte cu încercările şi ispitele lumii, ci datorită asigurării îngerului că El urma să vină iarăşi.
Vestea revenirii lui Hristos ar trebui să fie ca atunci când a fost adusă de îngeri păstorilor din Betleem, o veste plină de bucurie. Aceia care-L iubesc într-adevăr pe Mântuitorul nu pot decât să salute cu bucurie anunţul care se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, că Acela în care este concentrată speranţa vieţii veşnice vine iarăşi, nu ca să fie insultat, dispreţuit, respins, aşa cum a fost la prima venire, ci în putere şi slavă, ca să-Şi răscumpere poporul. (Tragedia veacurilor, p. 339-340)
Evanghelia trebuie să înainteze din cucerire în cucerire, din biruinţă în biruinţă. Măreţia împărăţiei va fi dată poporului sfinţilor Celui Preaînalt şi ei vor lua împărăţia şi o vor stăpâni din veac în veac. (Mărturii, vol. 9, p. 179)
