Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat. Geneza 19:3
Ideea protejării celor vulnerabili şi lipsiţi de apărare nu este neapărat o descoperire modernă. Oamenii Bibliei o practicau fără să fie nevoie de condiţionări economice, sociale şi de presiuni politice. Lot avea în sânge deprinderea de a identifica prompt nevoia şi de a interveni eficient. El şi-a dat seama din primele momente că viaţa acestor străini este serios ameninţată de năravurile decăzute ale vecinilor săi. Atunci când a fost vorba de complicaţii şi neplăceri, Lot nu s-a dat înapoi de la sacrificii serioase pentru a-şi realiza misiunea umanitară în care se implicase cu toată fiinţa şi cu toate resursele sale.
Pentru mentalitatea noastră, este aproape incredibil gestul pe care Lot este gata să-l facă pentru a ieşi din criză. Astăzi nimeni nu ar fi dispus să pună în pericol integritatea fizică şi emoţională sau poate chiar viaţa propriilor copii, pentru a proteja nişte străini veniţi de nu ştiu unde. Dar Lot, şi nu numai el, este gata s-o facă. Pare să fie un fel de responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Este ca o parte a religiei sale.
Ideea unui Dumnezeu din care-şi trag obârşia toţi oamenii stă la baza conceptului creştin şi biblic de intervenţie în favoarea minorităţilor ameninţate şi a drepturilor lor călcate în picioare.
Pentru Dumnezeu, fiecare fiinţă este de o valoare inestimabilă. Un singur individ sau un mic grup de oameni este suficient de valoros pentru a merita efortul de ajutor şi protecţie.
Succesul la un pas de tine:
Cum îi priveşti pe cei care sunt ameninţaţi de pericole şi sunt lipsiţi de apărare? Adu-ţi aminte că şi ei sunt oameni şi poţi face ceva în apărarea lor!