Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă” De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă” Geneza 22:14
Limitele umane sunt destul de greu de precizat. Uneori putem merge mult mai departe de punctul în care ni se pare că e capătul. Alteori ajungem la limită mult mai timpuriu de cum ne-am aştepta. Nu ştim niciodată cât de departe suntem în stare să mergem. Suntem temători, însă întotdeauna să mergem până la capăt.
Vestea bună este că, pe tot parcursul confruntării noastre cu obstacolele, nu suntem singuri. Providenţa ne stă alături pentru a ne susţine şi ajuta.
Se povesteşte că cineva a avut posibilitatea să-şi vadă propria experienţă cu Dumnezeu sub forma a două urme pe nisip. Un anumit pasaj însă nu-l putea înţelege. Lipseau nişte urme. Era curios să ştie ale cui urme nu se mai vedeau şi, mai ales, de ce? I s-a explicat că urmele care lipseau erau ale lui, deoarece Dumnezeu îl luase în braţe când nu mai fusese în stare să se ţină singur pe picioare.
Avraam şi Isaac au mers în ascultare până unde se putea merge. Acolo unde fiinţa umană a ajuns la capăt, a urmat pasajul grijii totale a lui Dumnezeu. Un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş era mai mult decât o soluţie de moment. Acesta a devenit simbolul tipic al substituţiei necesare salvării din păcat. Muntele acela, Moria, avea să fie martorul celor mai mari scene din istoria universului. El este muntele la care Dumnezeu continuă să poarte de grijă.
Succesul la un pas de tine:
Identifică un moment în viaţă în care Dumnezeu ţi-a purtat de grijă. Fii sigur că acest lucru se va putea repeta. Fii gata să mergi până la capăt!
