Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, a umplut vadra şi s-a suit iarăşi. Geneza 24:16
Rebeca a fost o adevărată legendă vie de frumuseţe autentică. Prezenţa ei undeva era suficientă pentru ca locul să fie umplut de farmec şi lumină. Eternul mister feminin îşi găsise parcă întruparea.
Când Eliezer din Damasc, emisarul special al lui Avraam, a ajuns la fântână şi a văzut-o venind, a avut intuiţia de moment că această fată minunată va deveni curând soţia fiului stăpânului său. Începea chiar să-şi imagineze viitorul prin preajma acestei regine a frumuseţii.
Trimisul lui Avraam nu era un simplu paj fără minte. El învăţase că lucrurile temeinice au, mai mult decât formă frumoasă, şi conţinut pe măsură. De aceea şi-a plecat fruntea pentru a face o scurtă rugăciune de călăuzire şi a cerut de la Dumnezeu un semn de recunoaştere a voii Sale.
Când deschise ochii, Rebeca era la doi paşi. Curată, zâmbitoare şi plină de bunăvoinţă, se interesă cu ce poate fi de folos. Nici urmă de fandoseală gratuită care s-ar fi aşteptat din partea celor mai multe fete de seama ei. Surpriza lui Eliezer a fost totală atunci când semnul cerut s-a împlinit surprinzător de repede şi peste aşteptări de bine.
Ceea ce făcea ca frumuseţea fizică şi puritatea sufletească să capete valoare maximă la Rebeca era spiritul activ şi întreprinzător. Deprinderea de a rezolva repede şi bine fiecare lucru care-i intra pe mână îi adăuga un plus de farmec.
Succesul la un pas de tine:
Ce ai putea face pentru a-ţi spori farmecul personal? Adaugă o dispoziţie permanentă de a le fi de folos celor din jur şi vei constata efecte miraculoase!