Maria și Aaron – bârfă în toată regula

Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. Numeri 12:1

Este posibil ca Sefora să nu fi fost exact ceea ce şi-ar fi dorit cumnatul şi cumnata ei. Poate că obiceiurile sale în gospodărie şi în ocaziile de familie să le fi creat unele nemulţumiri lui Aaron şi Măriei. Nu ar fi de mirare dacă unii vecini mai aruncau vreo vorbă de ocară la adresa familiei lor, făcând aluzie la femeia venerică pripăşită printre ei. Punând toate aceste motive unele lângă altele, Maria şi Aaron au început să-l vorbească de rău pe Moise, fratele lor. Cum urechile oamenilor sunt permanent deschise pentru astfel de vorbe, îndeletnicirea celor doi s-a transformat curând într-un obicei rău.
Există circumstanţe în care o vorbă rea face repede înconjurul şi se i ransformă intr-o avalanşă de resentimente şi răutate, iar dacă cel vorbii de rău este cumva mai mare peste ceilalţi, pasiunea este amplificată şi mai mult. Poziţia conducătoare poate fi în sine un permanent motiv de nemulţumire, gelozie şi ceartă. Evreii porniţi pe drumul pribegiei prin pustie nu erau scutiţi de asemenea necazuri, iar slujba publică a lui Moise era un prilej nimerit pentru bârfă.

Maria s-a umplut de lepră peste noapte şi oricine putea să-şi dea seama că acesta era un semn al dezaprobării lui Dumnezeu faţă de fapta sa. Singura soluţie pentru a ieşi din încurcătură au fost mărturisirea păcatului şi părăsirea lui. Numai pocăinţa adevărată îi putea reda Măriei locul de cinste, care era pe punctul de a fi pierdut. Se pare că revenirea a fost semnificativă, din moment ce Maria s-a vindecat de lepra de ocară.

Succesul la un pas de tine

:

Cum reacţionezi faţă de tendinţa celor din jur de a te atrage în cercul vicios al bârfelor de ocaziei? Fii conştient de josnicia şi de efectele rele ale acestui obicei şi poarte cu demnitate!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor