Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns şi a zis: „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt.” Iosua 2:4
Se pune întrebarea dacă exemplul lui Rahav poate să fie urmat ca fiind calea rânduită de Dumnezeu pentru a ieşi din criză. Dacă ea a spus o minciună pentru a salva viaţa unor oameni, putem şi noi folosi minciuna, dacă scopul pentru care o facem este nobil şi dacă va fi, în ultimă instanţă, spre binele oamenilor?
Rahav se afla în faţa unei dileme morale. Ea credea că oamenii pe care îi adăpostea erau intr-o misiune ce va conduce la cucerirea şi distrugerea cetăţii ei. Ea dorea să beneficieze de clemenţă şi să fie salvată de la acest dezastru iminent. Atunci când apărătorii cetăţii i-au cerut informaţii despre oamenii ascunşi, Rahav a refuzat să spună ceva care ar fi pus în pericol viaţa protejaţilor ei. De fapt, ea a spus o minciună pentru a ieşi din încurcătură. Nimeni nu ar putea şti în ce măsură această femeie şi-a făcut probleme de conştiinţă din faptul că spunea o minciună şi ducea astfel în eroare autorităţile. În mod normal, un astfel de caz este considerat un delict împotriva ordinii publice şi al siguranţei cetăţii şi se sancţionează ca atare.
Acest caz trebuie să fie înţeles în contextul în care se află. Rahav trăia într-o cetate sortită pieirii, din cauza decăderii morale la care ajunsese. Cu siguranţă că principiile morale practicate în Ierihon nu puteau fi prea lăudabile. Dar în acest context al unei decăderi generale, o femeie de proastă reputaţie are totuşi un dram de credinţă în Dumnezeu, pe care şi-o manifestă cum se pricepe mai bine. Am putea-o numi credinţă începătoare. A folosi acest caz pentru a ne justifica atitudinile şi deciziile, în condiţii cu totul diferite, poate fi cât se poate de impropriu.
Succesul la un pas de tine
:
Ce metodă foloseşti pentru a lua o decizie riscantă? Scopul nu scuză mijloacele, aşa că armonizează-ţi procedeele cu nobleţea cauzei!
