Șamgar – oticul de mare randament

După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel. Judecători 3:31

În timpul celor optzeci de ani de pace asiguraţi de biruinţa lui Ehud, a mai fost nevoie de unele mici intervenţii pentru a menţine ordinea şi independenţa. Unul dintre cei care au trebuit să intervină a fost Şamgar, care s-a folosit de un otic de plug pentru a doborî şase sute de filisteni. Probabil că acest băţ pentru curăţat brăzdarul plugului era singurul obiect cât de cât contondent pe care putea pune mâna în momentul de criză creat de invazia cotropitorilor. Este posibil ca Şamgar să se fi aflat la plug şi a trebuit să lucreze cu unealta pe care o avea în mână.

Cu siguranţă că eficienţa armei sale de ocazie nu a constat în caracteristicile ei tehnice superioare armelor cu care erau dotaţi filistenii. Biruinţa nu este totdeauna de partea superiorităţii numerice sau tehnice. Sunt şi alţi factori care-şi spun cuvântul. Unul dintre cei mai importanţi este planul şi voinţa lui Dumnezeu. De data aceasta este evident că Dumnezeu era de partea lui Israel şi a fost suficient ca cineva să aleagă să lupte pentru cauza cea dreaptă.

De multe ori, Dumnezeu nu are cui să dea biruinţa, pentru că nu se găseşte nimeni să se angajeze în luptă, iar lucrurile evoluează ca scăpate de sub control. Slavă Domnului că Şamgar a avut intuiţia de moment să se implice şi Dumnezeu l-a folosit aşa simplu şi nepregătit. De fapt, el se afla la datorie, iar cine este la datorie este dispus să împlinească orice datorie.

Succesul la un pas de tine:

Crezi că poţi fi eficient şi cu dotări mai slabe? Asigură-te că este bine ceea ce faci şi împlineşte-ţi partea cu credincioşie. Va veni el şi succesul, la vremea lui. Fii sigur de acest lucru!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor