Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.1 Împărați 3:3
Se pare că interferenţa culturală a casei lui David a produs o anumită confuzie spirituală printre urmaşii acestuia. Cel mai vajnic şi mai înţelept dintre fiii lui David, vestitul Solomon, s-a dovedit a fi un închinător cu inima împărţită. El era un iubitor de Dumnezeu, dar urma şi o serie de practici păgâne, care nu se potriveau deloc cu închinarea prescrisă lui Israel ca popor ales. Sincretismul religios al lui Solomon avea să-i creeze mari necazuri mai târziu. Este minunată mărturia vieţii sale în privinţa ascultării de Dumnezeu, dar la început aceasta a fost umbrită serios de obiceiuri idolatre.
Ne putem imagina că Solomon se gândea că, pe această cale, putea să îi atragă mai bine pe străinii care se aflau în trecere sau staţionaţi în Israel, dar în realitate acest defect spiritual nu facea decât să-i ducă în rătăcire. Dumnezeu ar fi dorit ca neamurile să facă o diferenţă clară între închinarea adevărată şi cea falsă, dar amestecul religios din viaţa lui Solomon a îngreunat mult realizarea acestui deziderat.
Oamenii puteau să spună, privind la viaţa religioasă a lui Solomon, că se poate şi aşa. Acest mesaj era în mod evident un mare deserviciu adus planului lui Dumnezeu cu Israel. Popoarele aveau nevoie de o solie clară privind închinarea la viul Dumnezeu şi neamestecul dumnezeilor străini în viaţa religioasă a adevăraţilor Săi închinători, dar practicile lui Solomon creau o diversiune amară. Constatarea sa plină de tristeţe că totul este deşertăciune şi goană după vânt venea tocmai din acest amestec pestriţ de ascultare şi neascultare de Dumnezeu.
Succesul la un pas de tine:
Cum arată religia curată, cerută creştinilor astăzi de către Dumnezeu? Se cere o delimitare clară faţă de ceea ce nu este conform voinţei descoperite a lui Dumnezeu.
