Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” Luca 7:13
Când treceau prin Nain, Mântuitorul şi ucenicii au întâlnit un cortegiu funerar. O mulţime de localnici erau adunaţi pentru a participa la înmormântarea unui tânăr, singurul fiu al unei văduve. Doliul este o experienţă amară în orice condiţii, dar, atunci când copiii sunt înmormântaţi înaintea părinţilor, tristeţea este cu atât mai mare.
Această femeie avea o tristeţe pe faţă care L-a impresionat foarte mult pe Mântuitorul. Dacă ar fi putut face ceva pentru ea, această zi -cea mai amară din viaţa ei — ar fi fost schimbată în mare bucurie şi sărbătoare. Aşa că învăţătorul a poruncit să se oprească cele două coloane. Oamenii care o însoţeau pe văduvă şi cei care-L urmau pe El se aflau faţă în faţă, iar racla la mijloc.
Apropiindu-Se de trupul neînsufleţit, Hristos i S-a adresat direct: „Tinere, ridică-te!” Ca şi când acesta era doar adormit, s-a ridicat, a deschis ochii larg şi a păşit jos, pe pământ. Învăţătorul l-a apucat de mână şi l-a dăruit mamei sale. Era cel mai frumos dar pe care aceasta l-a primit vreodată. În acest fiu era adunată toată speranţa vieţii sale. Fusese pierdută, dar acum se întorcea înapoi bogată şi nouă, aşa cum numai Dumnezeu ştia să o facă.
Această minune avea un scop multiplu. Întâi a împlinit o nevoie acută, apoi a determinat o creştere a credinţei celor prezenţi. Dar nu în ultimul rând, era şi o lecţie despre esenţa Evangheliei şi a mântuirii. Dumnezeu este Cel ce poate să redea speranţa şi bucuria, care erau considerate pierdute definitiv. Mântuirea este o operaţiune de restituire a fericirii pierdute a neamului omenesc.
Succesul la un pas de tine:
Plânsul este o experienţă inevitabilă, atâta vreme cât încă ne aflăm pe acest pământ. Uneori îl putem ruga pe Dumnezeu să ni-l scurteze sau să îl schimbe în bucurie.
