Atunci, ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc. Matei 11:9
Sunt greu de comparat oamenii mari între ei. Numai cineva mai mare decât ei o poate face cu succes. Ioan Botezătorul a fost un pro-roc despre care Hristos a spus că era din cea mai grea categorie. El era chiar mai mult decât un proroc: era o întruchipare a lui Ilie şi avea să devină un simbol al unei întregi generaţii, care urma să repete lucrarea sa în legătură cu a doua venire. Prin această funcţie, Ioan era mai mult decât un profet. El era un adevărat tip biblic. Valoarea acestor tipuri o depăşea pe cea a profeţilor obişnuiţi.
Cuvintele de apreciere din partea Mântuitorului vin să lămurească puţin dilema lipsei de intervenţie în cazul lui Ioan Botezătorul. Isus dorea să-i convingă pe ascultătorii Săi că Lui Ii păsa de situaţia în care se afla loan, dar că nu putea să intervină. Activitatea Mântuitorului nu se baza pe simţăminte de moment sau pe înţelegerea omenească a lucrurilor, ci El avea o coordonare de sus, de la Tatăl. Potrivit acestui program, nu era prevăzută o intervenţie specială a lui Dumnezeu în favoarea prorocului Său. Dar acest lucru nu însemna nici indiferenţă şi nici lipsă de apreciere faţă de durerea şi decepţiile omului Său din închisoare.
Dumnezeu aprecia calitatea personală a lui Ioan Botezătorul, dar acest lucru nu însemna şi respectarea principiului cauză-efect, prezent de altfel în istoria sfântă. Eliberarea lui nu depindea de faptul că era întemniţat pe nedrept, ci de motive care depăşeau cu mult un asemenea cadru.
Succesul la un pas de tine:
Cazul lui Ioan Botezătorul te poate ajuta să dai dreptate lui Dumnezeu în lucruri şi situaţii care depăşesc puterea ta de pătrundere actuală.