Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui. Luca 10:39
Maria ştia să facă deosebire între lucrurile importante şi cele urgente. Ea ştia că, dacă faci mai întâi ceea ce este important, rezolvi foarte multe lucruri înainte de a deveni urgente. Ea ştia să facă fără grabă ceea ce era cu adevărat esenţial. În concluzie, s-a aşezat la picioarele lui Isus şi asculta cuvintele Lui.
Maria era concentrată la ceea ce spunea Isus şi nu era atentă la sunetul vaselor din bucătărie. Cu această ocazie de aur nu avea să se mai întâlnească niciodată. Fiecare fărâmă de timp şi de adevăr preţuia mai mult decât orice. Ea se străduia să cuprindă cu mintea şi să adune în inimă cât mai multe cuvinte de har venite de la Hristos.
Maria îşi exersa simţămintele de adoraţie şi supunere în timp ce Mântuitorul revărsa asupra ei comori nesecate ale ştiinţei sfinţilor. Sufletul ei era deschis şi primitor, iar viaţa ei era atinsă de unda vindecătoare şi transformatoare a Duhului Sfânt. Acesta era timpul creşterii spirituale, şi Maria se înălţa în credinţă deasupra celor trecătoare. Ea se gândea la cele de sus şi la cele veşnice.
Nu ştim exact care au fost ideile şi subiectele abordate în acea pledoarie a Mântuitorului pentru primatul lucrurilor spirituale, dar putem vedea în viaţa de mai târziu a Măriei rodul adevărurilor veşnice pe care ea le punea la suflet. Discernământul şi puterea de alegere a Măriei au funcţionat perfect şi ea a primit aprecierea lui Hristos.
Succesul la un pas de tine:
Fiecare alegere pe care o avem de făcut este o ocazie de a pune în balanţă valori diferite. Alege partea cea bună!