După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Ioan 11:43
Învierea lui Lazăr ocupă un capitol foarte lung al Evangheliei după loan. Celelalte două învieri raportate în Evanghelii ocupă un spaţiu mult mai mic. Mântuitorul a transformat această ocazie intr-o mare lecţie de viaţă spre viaţă.
Mai întâi, Hristos nu S-a grăbit să vină la Betania de îndată ce a aflat că Lazăr este bolnav. El dorea să sublinieze că Dumnezeu acordă atenţia egală atât celor care-L caută, îl ascultă şi au devenit prietenii Lui, cât şi celor care sunt departe şi sunt căutaţi de El. Hristos nu a favorizat ideea de rezolvare a lucrurilor pe bază de cunoştinţe, relaţii, preferinţe. El este un Dumnezeu al tuturor în mod egal: şi al celor de aproape, şi al celor de departe.
În al doilea rând, Hristos avea nevoie de o situaţie dramatică în care să intervină radical în familia prietenilor Săi din Betania. O vindecare oarecare nu ar fi fost ocazia căutată de El. Mântuitorul ştia că sufletul omenesc are nevoie de lecţii impresionante pentru a învăţa ceva de valoare. Moartea şi învierea lui Lazăr aveau să furnizeze o asemenea lecţie.
Înainte să facă vreo intervenţie directă asupra cazului, Isus Şi-a luat timp să discute pe îndelete cu cele două surori: Marta şi Maria, pentru a le oferi ocazia să-şi exprime simţămintele şi credinţa. Apoi, Mântuitorul le-a cerut celor prezenţi să se implice. Marta s-a opus, pentru că lucrul cerut de El era neplăcut şi greu de adus la îndeplinire. Dar Hristos a mers mai departe, învăţându-i pe ei şi învăţându-ne şi pe noi că nu putem evita astfel de situaţii. În cele din urmă, Hristos l-a chemat pe Lazăr afară. Abia acum existau toate condiţiile pentru ca intervenţia divină să se producă.
Succesul la un pas de tine:
Dumnezeu ne cere uneori să facem lucruri neplăcute şi grele pentru ca El să intervină magistral în viaţa noastră.
