„Care din amândoi a făcut voia tatălui său?”„Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis:„Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.” Matei 21:31
Între declaraţii oficiale şi realitatea faptelor există mereu o diferenţă. Cuvintele spuse şi poziţiile exprimate au valoarea lor. Cuvintele sunt amintite ca fiind martore la propria judecată. Ele exprimă, sau pot exprima, o realitate interioară care va cântări greu la stabilirea soartei veşnice a fiecăruia. Dar Mântuitorul a arătat că faptele sunt dovezi mai puternice decât cuvintele. Faptele sunt o măsură mai exactă a caracterului, iar ceea ce se are în vedere înaintea lui Dumnezeu este caracterul.
Pentru a ilustra valoarea finală a faptelor, învăţătorul a spus o pildă. Erau doi fii care au fost solicitaţi de tatăl lor să lucreze în vie. Unul a promis şi nu a mers, celălalt s-a împotrivit la început, apoi i-a părut rău şi a mers totuşi să lucreze. Logica acestei ilustraţii este cât se poate de simplă. Forţa ei este considerabilă.
Vor fi în cer oameni care vor fi salvaţi pe baza mărturisirii credinţei lor. Ei şi-au exprimat în cuvinte ataşamentul faţă de adevăr, dar lucrurile nu s-au terminat odată cu această declaraţie de credinţă. Ei au fost gata să pecetluiască, prin viaţa lor, cuvintele spuse.
Pilda cu cei doi fii are totuşi şi o anumită subtilitate. Între a zice şi a face se află alte două realităţi. Una este voia tatălui şi cealaltă este părerea de rău a celui care se întoarce. Atunci când cineva se pocăieşte de ceea ce spun cuvintele şi faptele sale, pentru a se interesa de voia divină şi a se supune ei, situaţia lui veşnică va deveni superioară celor care se mulţumesc doar să facă promisiuni de ascultare lui Dumnezeu, fără nicio acoperire în aurul faptelor.
Succesul la un pas de tine:
Când ceva nu corespunde cu poziţia ta oficială, poţi compensa prin pocăinţă şi fapte noi.
