„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Fapte 2;38
În ziua revărsării Duhului Sfânt, mulţimea care asculta predica lui Petru, tradusă în toate limbile posibile, a fost atât de mişcată de Cuvânt, încât şi-a pus întrebări serioase în legătură cu ce era de făcut. Aproape trei mii de suflete s-au adăugat în ziua aceea grupului de urmaşi ai lui Hristos.
Răspunzând căutărilor celor interesaţi de mântuire, apostolul Petru a făcut o recomandare semnificativă. În acea formulă se cuprindea un ciclu complet de creştere a bisericii.
Pocăinţa, botezul spre iertarea păcatelor şi învestitura cu Duhul Sfânt erau cele trei recomandări de bază. Fiecare etapă este o combinaţie de responsabilitate personală şi intervenţie divină explicită.
Pocăinţa este un act de schimbare a inimii, a mentalităţilor şi a comportamentului. Omul răspunde intervenţiei divine, care, atingând inima, o face sensibilă faţă de adevăr şi conştientă de propria neputinţă. Atunci când omul îşi predă viaţa lui Dumnezeu, El va produce schimbarea înnoitoare necesară.
Când realitatea vieţii celei noi începe să se înfiripeze în suflet, este deja pregătit terenul pentru recunoaşterea publică a acestui fapt. Botezul prin scufundare este confirmarea împăcării cu Dumnezeu şi a iertării păcatelor mărturisite şi părăsite. Actul botezului este în acelaşi timp şi momentul de învestitură, când Duhul Sfânt consfinţeşte hotărârea omului de a intra în biserică şi a purta răspunderi pentru binele şi prosperitatea cauzei adevărului. Fiecare nou botezat este învrednicit să mărturisească Evanghelia altora.
Succesul la un pas de tine:
Formula lansată de Petru este perfect valabilă şi astăzi. Evanghelia are nevoie urgentă de noi susţinători umpluţi cu Duhul Sfânt. Poţi fi unul dintre ei!