De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Fapte 6:3
De la alegerea lui Matia, lucrurile au mai evoluat puţin. În timp ce la alegerea sa criteriile de selecţie erau conjuncturale, la alegerea celor şapte diaconi, criteriile de selecţie se refereau în mod vădit la calităţi personale. Viitorii diaconi trebuiau să fie oameni vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune.
Vorbirea de bine este o publicitate naturală pe care cineva o merită atunci când viaţa sa reuşeşte să se desprindă de rutina zilnică şi să se impună cu ceva semnificativ. Poate fi vorba de bunătatea, răbdarea, hărnicia, ingeniozitatea sau oricare alt lucru pe care oamenii încep să-l aprecieze. Încet, dar sigur, omul capătă o imagine publică bună şi se bucură de încrederea semenilor. Atunci când numele său este rostit undeva, cei prezenţi se exprimă cu bucurie, lăudând viaţa şi faptele celui în cauză.
Prezenţa Duhului Sfânt în viaţa cuiva este recunoscută mai ales prin elementele vieţii spirituale. Vorbirea este probabil cea mai importantă manifestare a comportamentului, şi aceasta se face repede remarcată. În măsura în care nu este în mod meşteşugit condusă ca să inducă în eroare, vorbirea exprimă preocupări şi interese legate de Dumnezeu şi Evanghelie. Roadele Duhului Sfânt procură alte dovezi ale prezenţei Sale în viaţa credinciosului.
Înţelepciunea este mai mult decât inteligenţă nativă. Ea este mai ales prevedere şi judecată sănătoasă. Înţelepciunea este capacitatea de a întâmpina provocările vieţii într-o manieră care să ofere soluţii valabile pe termen lung.
Succesul la un pas de tine:
Încrederea celor din jur este unul dintre cele mai importante dovezi de reuşită. Ea se câştigă prin calitatea caracterului.