Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Fapte 10:2
Corneliu împreună cu mulţi alţii de seama lui fac dovada că viaţa de credinţă nu este rezervată exclusiv anumitor oameni, unei anumite categorii sau unui anumit popor. Este greu de închipuit ca un ofiţer din armata de ocupaţie să adopte religia poporului cucerit. În mod normal un astfel de popor era dominat de imperiu, pentru că era mai slab. În consecinţă, şi religia unui popor cucerit ar fi trebuit să fie cucerită de religia imperiului. Dar Corneliu gândea altfel.
Corneliu descoperise frumuseţea acestei religii a Dumnezeului viu şi creator şi o adoptase pentru el şi pentru toată casa lui. El cunoştea din experienţă dimensiunile principale ale religiei curate şi neîntinate. El acorda atenţie devoţiunii faţă de Dumnezeu şi grijii faţă de oamenii din jurul său. Adică se comporta ca şi când ar fi citit ceea ce avea să scrie mult mai târziu Iacov, care avea să spună că religia curată şi neîntinată înseamnă să îngrijim de văduve şi de orfani şi să ne păstrăm neîntinaţi faţă de lume (vezi Iacov 1:27).
Faptul că apostolul Petru este dirijat în mod supranatural către casa lui Corneliu ne dovedeşte interesul pe care Dumnezeu îl avea în a face publică viaţa de credinţă a acestor oameni. Când a îndrăznit să calce pragul acestei familii şi a putut să-şi înfrângă prejudecăţile rasiale şi religioase, Petru a descoperit un mod absolut autentic de practică a credinţei, care depăşea cu mult viaţa multora dintre fiii lui Israel.
Succesul la un pas de tine:
Nu lăsa ca aparenţele să te înşele şi să te facă să limitezi credinţa doar pentru anumiţi oameni sau pentru anumite categorii. Credinţa este un bun comun, pus la dispoziţia tuturor. El trebuie doar practicat.
