În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudaice credincioase şi al unui tată grec. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine. Fapte 16:1,2
Timotei este o demonstraţie a eficienţei educaţiei religioase din familie. Bunica şi mama sa erau evreice credincioase şi, chiar dacă tatăl lui era grec, acest lucru nu l-a împiedicat să primească o educaţie religioasă corespunzătoare. Timotei şi-a însuşit de timpuriu cunoştinţele biblice necesare, iar când a venit credinţa cea nouă, el a devenit un adept consacrat al acesteia. Cele două femei se aflau în bune relaţii cu grupurile de credincioşi din zonă şi Timotei ajunsese să fie cunoscut ca un tânăr promiţător în ale credinţei.
Încrederea publică se câştigă încet şi cu migală. Pavel ştia prea bine din propria experienţă ce înseamnă acest lucru. Faptul că Timotei avea deja un capital de încredere în faţa credincioşilor din zonă l-a făcut pe Pavel să-i acorde o atenţie specială acestui potenţial conducător creştin. Curând, echipa de misionari aflaţi în turneu avea să se întărească în mod considerabil prin alăturarea lui Timotei. Această proaspătă achiziţie avea să dea o forţă nouă misiunii, mai ales că la Conciliul de la Ierusalim se luaseră o serie de hotărâri de promovare a intereselor Evangheliei printre greci.
Pentru că originea lui Timotei era grecească, iudeii din zonă au ridicat o serie de probleme, aşa că Pavel a făcut un gest care, deşi contravenea propriilor convingeri, era de o importanţă strategică pentru reuşita programului său misionar. El l-a circumcis pe Timotei şi a făcut ca lucrul acesta să fie bine cunoscut printre iudei.
Succesul la un pas de tine:
Să fii tânăr şi recunoscut ca fiind de valoare este un atu pentru reuşita misiunii. Ajută un tânăr să câştige prestigiu!