I-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Fapte 16:30
Temnicerul din Filipi a primit în custodie nişte persoane foarte aparte. Nu aveau nimic comun cu răufăcătorii cu care era obişnuit. Aceştia nu înjurau, nu erau mânioşi pe paznici şi nici nu proferau cuvinte de nimic şi de ocară. Dimpotrivă, ei începuseră să cânte în timp ce oamenii închisorii îi imobilizau zdravăn în butuci şi fiare. Muzica acestor doi străini era parcă venită din altă lume şi nu se potrivea deloc cu ceea ce mai ştia temnicerul. Parcă aducea destul de mult cu imnurile evreilor, dar era ceva deosebit în aceste cântări.
Cam pe la miezul nopţii s-a auzit un sunet puternic şi a avut loc un cutremur de pământ. Temnicerul s-a trezit din somn şi s-a repezit la porţile temniţei. Acestea erau deschise în lături, iar prizonierii liberi, scăpaţi din legăturile lor. În cazul în care vreunul dintre ei ar fi evadat, viaţa temnicerului ar fi fost în mare pericol. Legea romană era necruţătoare în asemenea cazuri, aşa că omul a intrat dintr-odată în panică. Mai bine să-şi ia singur viaţa decât să fie executat ca laş şi trădător.
Pavel a strigat cu toată puterea să nu-şi facă niciun rău, pentru că toţi deţinuţii se aflau la locurile lor. Erau puţin şocaţi şi ei de zgomotul acela puternic, dar nu fugise niciunul. Auzind aceste cuvinte, temnicerul a început să fie cuprins de simţăminte dintre cele mai noi şi bizare pentru el. Era uimit şi plin de o bucurie pe care nu o mai simţise niciodată. Cu siguranţă că aceasta avea de-a face cu secretul celor doi deţinuţi cântăreţi. Aşa că omul i-a luat în casă pentru a-i asculta cu luare aminte. Îndată, temnicerul a fost convins nu numai de nevinovăţia celor doi, dar şi de valoarea mărturisirii lor.
Succesul la un pas de tine:
Saltul calitativ al credinţei se poate face şi pe căi mai puţin abrupte decât cea a temnicerului. Pentru fiecare om, Dumnezeu are o cale personală.
