În împrejurimi, erau moşiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Fapte 28:7,8
Este puţin probabil ca Publius să fi fost un evreu credincios care să fi cunoscut cuvântul ce zice să-ţi arunci pâinea pe ape şi după multe zile o vei găsi iarăşi. Şi totuşi, el este subiectul unei asemenea experienţe. Cum corabia pe care se afla şi Pavel a eşuat în apropierea fermei sale, el s-a grăbit să îngrijească de naufragiaţi. Trei zile, mai-marele insulei a hrănit şi a făcut tot ce îi era în putinţă pentru refacerea şi confortul oamenilor scăpaţi de la moarte.
Pavel nu s-a mulţumit să fie doar un beneficiar pasiv al acestui om bun, care se cheltuia pe sine pentru binele lor. Aşa că apostolul şi-a găsit imediat rostul, îngrijind, la rândul său, de tatăl lui Publius. Acesta suferea de febră şi tulburări digestive, iar Pavel s-a rugat pentru el, şi omul a fost vindecat. Deşi Publius nu dorea nicio recompensă pentru generozitatea sa, prin această minune, i-a fost răsplătită truda pentru cei în nevoie.
Nu au trebuit să treacă multe zile până când binefacerea făcută de Publius să se întoarcă într-o binefacere asupra propriei familii. Cuvântul din Eclesiastul 11:1 – care vorbeşte despre pâinea pe ape – este o lege a cauzei şi efectului care acţionează atât în termeni generali, cât şi particulari. A purta de grijă celor în nevoie este o reflectare a iubirii lui Dumnezeu. Când oamenii procedează la fel, ei înşişi vor fi binecuvântaţi.
Succesul la un pas de tine:
Încearcă principiul aruncării pâinii pe ape şi vei constata că acesta funcţionează şi astăzi la fel de bine ca în trecut.
