Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi. 1 Tesaloniceni 3:6
Veştile bune pe care Timotei le-a adus din Tesalonic îşi au originea în mintea şi în inima sa. Ceea ce l-a recomandat pe acest tânăr pentru lucrarea misionară era în primul rând orientarea personală pozitivă şi optimistă. El vedea lumea cu ochi buni şi fiecare lucru nou şi bun îi aducea bucurie şi speranţă în suflet. Timotei era grabnic să-şi împărtăşească veştile bune cu ceilalţi. Sigur că la Tesalonic erau şi neajunsuri şi necazuri. Cineva care s-ar fi ocupat cu strângerea lucrurilor rele, nici nu ar fi prididit s-o facă. Dar Timotei nu are timp pentru gunoaie, el valorifică lucrurile care merită tot interesul şi atenţia. De aceea, venind la fraţii săi colaboratori, Timotei este plin de veşti bune.
Detaliile pe care Timotei le transmite grupului de apostoli din jurul lui Pavel sunt mai ales amintiri ale experienţelor de credinţă şi sacrificiu făcute împreună, precum şi dorinţa de a se revedea unii cu alţii pentru încurajare şi creştere reciprocă. Veştile aduse de Timotei se refereau, de asemenea, la stabilitatea şi puterea spirituală a bisericii creştine întemeiate de grupul lui Pavel la Tesalonic. Acest raport de veşti bune era o plăcută confirmare că munca şi sacrificiul apostolului nu fuseseră în zadar şi au meritat efortul. Prin aceste cuvinte de epistolă, circuitul veştilor bune se întorcea la Tesalonic, spre bucuria şi bunăstarea sufletească a bisericii de la care tocmai veniseră bunele veşti.
Succesul la un pas de tine:
Caută, reţine şi transmite mai departe lucrurile bune şi autentice care pot contribui la dezvoltarea unui climat de calitate.