De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. 2 Timotei 1:6
Darul lui Dumnezeu la care face Pavel referire aici poate fi autoritatea administrativă delegată cu ocazia hirotonirii lui Timotei ca slujitor al Evangheliei. Cu acea ocazie, darurile naturale ale lui Timotei au fost în mod public recunoscute şi consacrate misiunii creştine. Recunoaşterea oficială a funcţiei sale avea să-i confere putere executivă în soluţionarea diverselor probleme ale bisericii.
Apostolul precizează că o atitudine neglijentă faţă de autoritatea conferită ar fi putut duce, în timp, la deteriorarea capacităţii de a conduce. Actul conducerii şi poziţia conducătoare prezintă o serie de riscuri specifice. Abuzul sau neglijenţa se poate instala pe nesimţite în viaţa oricărui conducător. Şi una, şi cealaltă sunt la fel de dăunătoare.
Înflăcărarea darului lui Dumnezeu este o obligaţie permanentă a conducătorului. Lucrătorul creştin n-ar trebui să uite niciodată că autoritatea sa vine de la Dumnezeu şi numai în măsura în care mai reprezintă voinţa divină, aceasta mai are şi susţinerea din partea Sa. Altfel, actul conducerii creştine degenerează într-o simplă acţiune omenească în care Dumnezeu nu mai are nicio parte şi niciun folos.
Apoi, Timotei trebuia să-şi aducă aminte că el nu era niciodată singur în această lucrare a lui Dumnezeu, chiar dacă responsabilitatea era personală. Pavel şi ceata prezbiterilor care participaseră la ungerea sa ca responsabil creştin formau un grup de oameni cu care Timotei trebuia să lucreze în armonie şi respect.
Succesul la un pas de tine:
Autoritatea personală trebuie bine administrată şi dezvoltată pentru a continua să împlinească misiunea şi chemarea din ce în ce mai bine.
