Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfa de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. 2 Timotei 4:6,7
Sfârşitul unui om mare nu poate fi decât pe măsură. O viaţă plină de lumină se stinge asemenea unui apus de soare. Ţărmul de dincolo se apropie, lumea aceasta se stinge ea însăşi. Cerul se umple de aurul asfinţitului, iar dealurile sunt poleite cu linişte. Pacea coboară de pe stânci şi câmpia se umple de bine.
Nu mai este frică, nu mai este zbucium sau tulburare, nu mai este nimic ameninţător. Clipa plecării este aproape, şi mai aproape, a sosit, e la uşa din faţă, a intrat deja. Omul cel mare şi scump este gata să fie turnat ca o jertfa de băutură. Poate lua orice formă, a învăţat până la capăt lecţia supunerii şi ascultării.
Lupta cea bună s-a sfârşit, ultimele zvâcniri se sting în depărtare. Odihna bună şi răcoroasă vine tot mai aproape. E bine. E din ce în ce mai bine. Acasă este cel mai bine. N-a fost nicăieri aşa de bine ca acasă. De fapt, nu a fost nicăieri acasă ca aici şi acum.
Somnul creşte încet şi cuminte peste clipele care şi-au încetinit căderea, una câte una, peste sufletul împlinit, ca un fruct copt la vremea lui. Culesul este lin şi dulce, ca mierea de toamnă crescută întreagă în faguri maturi. Peste o clipă va fi „ziua aceea”, ziua cea bună, ca o dimineaţă fără sfârşit, ca o sărbătoare fără margini, ca un cântec de laudă fără hotare.
Succesul la un pas de tine:
Păşeşte prin viaţă împlinit şi curat ca în ultima zi. Fă-ţi socotelile cu gândul la final. Nu lăsa trecerea să-ţi umbrească veşnicia.
