Deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. 1 Ioan 1:3
Sensul mărturisirii creştine este dezvoltarea relaţiei mântuitoare.
Vorbind în numele ucenicilor lui Hristos, Ioan doreşte ca ascultătorii săi să fie cuprinşi în cercul privilegiat al celor ce-L cunosc pe Dumnezeu.
Cuvântul „părtăşie” folosit aici este destul de puţin cunoscut şi acceptat în afara relaţiei frăţiei creştine. Nu este de mirare că dicţionarele dau dovadă de sărăcie evidentă atunci când încearcă să ne explice semnificaţia acestui termen. Cuvântul „părtăşie” din dicţionare se referă mai degrabă la participarea la o fărădelege, decât la unitatea de cunoaştere şi iubire creştină profundă. În afara cercului creştin, cuvântul „părtăşie” este mai degrabă nedorit şi încărcat de sensuri negative, decât expresia celei mai bune conexiuni salvatoare.
Ioan este nerăbdător să le împărtăşească actualilor şi viitorilor săi fraţi de credinţă, frumuseţea şi bucuria legăturii sufleteşti determinate de cunoaşterea Evangheliei. Dar acesta este doar un prim şi minuscul pas în comparaţie cu perspectiva pe care această cunoaştere o facilitează. În ultimă instanţă, cunoaşterea Evangheliei îi conduce pe credincioşi să cunoască nemijlocit unitatea care guvernează relaţiile din sânul Dumnezeirii.
Ioan îşi aducea aminte foarte bine cuvintele din rugăciunea de Mare Preot, înălţată de Mântuitorul în camera de sus, unde El Ii cerea Tatălui să-i facă pe urmaşii Săi să cunoască unitatea divină. Experienţa creştină constituie o conexiune totală între credincioşi şi între ei şi Dumnezeu.
Succesul la un pas de tine:
Să nu te sperie „părtăşia”. Ceea ce pentru lume este un cuvânt de slabă speranţă, pentru creştini devine legătură de cel mai înalt rang. Accept-o!
