Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri.
Daniel 5:22
Adevărul este că există dreptate, există judecată, există condamnare, există sentință, există executarea pedepsei, dar există și iertare, clemență, bunătate, mărinimie, achitare și liberare. În mod normal, în momentul în care este formulată o acuzație, aceasta este adusă de îndată la cunoștința acuzatului, pentru a-i oferi posibilitatea de a reacționa și de a-și organiza apărarea, pentru a se prezenta în fața curții de judecată. Ceea ce se întâmplă din momentul deschiderii dosarului până la încheierea procesului depinde foarte mult de atitudinea și comportamentul acuzatului.
Discutând, în speță, dosarul BABILON KO, (Babilon doborât la podea), aflăm că timpul pentru recurs era expirat și sentința finală era deja formulată: „scos din joc”. A fost timp suficient și generos pentru remedierea lucrurilor, dar ocaziile au fost irosite. Trecerea timpului a lucrat în defavoarea acuzatului, care întretimp a devenit condamnat.
Daniel are o misiune deosebit de dificilă: să comunice vinovatului acuzația care a condus la condamnare: „Nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri!” Acuzatul nu este un om de rând, căruia să i se poată comunica o decizie judecătorească pe căile obișnuite ale justiției. Și atunci Dumnezeu ia în mâna Sa lucrurile aducându-l pe acuzat în postura de a-l căuta, în situație de forță majoră, pe purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu.
Probabil că Daniel nu se mai afla în prim-planul intereselor curții, deși poziția sa de prim-ministru nu era chiar așa de neînsemnată. Dar când nimeni nu putea interpreta un mesaj misterios apărut pe perete, chiar în văzul tuturor chefliilor de la petrecerea delirantă a unui Babilon condamnat, bunica împărăteasă i-a adus aminte lui Belșațar despre vremurile de altădată, când un om, un singur om, a fost capabil să rezolve dilema imperială. Daniel a fost căutat și adus în sala de ospăț, unde vasele templului său erau batjocorite. Este greu de imaginat starea sufletească în care profetul a fost nevoit să-și împlinească misiunea.
Acuzația era foarte clară: În cunoștință de cauză, Belșațar a mers din rău în mai rău, refuzând să folosească experiența bunicului său, pentru a învăța ceva din aceasta. Dacă el ar fi fost dispus să renunțe la căile sale rele, chiar dacă Babilonul ar fi trecut, conform descoperirii divine, el personal ar fi putut fi salvat. Ar fi fost o mare poveste de îndurare divină. Noi avem încă posibilitatea să devenim o poveste de iertare și reabilitare divină.
Doamne, acuzațiile care mi se aduc sunt drepte și întemeiate, dar îndurarea Ta este mai mare. Acum, până nu este prea târziu, îndură-te de mine, păcătosul! Amin!
