Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!
Apocalipsa 18:4
Când spunem „adio” cuiva se presupune că este ultima ocazie împreună. După aceea va fi altfel. Acest cuvânt declanșează trăiri dintre cele mai puternice și mai încărcare de dramatism. Vor rămâne doar amintirile, lecțiile și învățămintele care se impun.
Ieșirea din Babilon trebuie să fie însoțită de un asemenea „adio!”. Uneori se poate întâmpla ca în Babilon să mai rămână prieteni, rude sau cunoștințe. Plecarea din Babilon poate însemna ruperea unor relații puternice și apropiate. Aceste relații au modelat istoria noastră personală. Spunând „adio!” Babilonului, spunem adio unui trecut care ne-a marcat întreaga ființă, spunem adio unor tipare de gândire, unor deprinderi și obiceiuri specifice Babilonului.
Momentul plecării din Babilon este un punct major de schimbare a centrului de gravitație al vieții. În Babilon, viața se învârtea în jurul sinelui.La ieșire viața are în centru pe Dumnezeu, mai precis, pe Hristos. Dincolo, egoismul era regula de bază; dincoace, altruismul și sacrificiul de sine au luat locul egolatriei.
Când spunem adio, închidem un capitol, dar deschidem un alt capitol. La închiderea capitolului facem un inventar pentru a ști ce anume trebuie să luăm cu noi și ce anume să abandonăm în Babilon. Sunt lucruri pe care nu le putem schimba, pentru că țin de propria identitate. Cu acestea putem face ceva nou, și anume: le putem preda lui Dumnezeu. La această categorie intră tipul de personalitate. Spunând adio Babilonului, nu ne luăm la revedere de la modul în care reacționăm față de provocările vieții, dar Îi putem închina lui Dumnezeu trăsăturile care ne definesc personalitatea. Dacă am fost o persoană primară, cu reacții rapide și capacitatea de a găsi rapid soluții pentru orice problemă, trecând hotarul Babilonului vom reacționa rapid pentru cauza și slava lui Dumnezeu. Dacă am avut înclinația spre visare și meditație, la frontiera Babilonului vom orienta preocuparea filozofică spre subiecte care privesc lumea lui Dumnezeu pentru care ne pregătim.
Există lucruri care trebuie abandonate la poarta Împărăției. Se înscriu aici obiceiuri nesănătoase, atitudini răutăcioase față de oameni, neglijență față de lucrurile spirituale, egoismul, avariția, risipa, căutarea plăcerilor de moment, pierderea de timp cu lucruri lipsite de valoare și multe altele. Tuturor le spunem adio. Nu le vom mai întâlni niciodată!
Doamne, spun adio lucrurilor care Te întristează și care au constituit un zid de despărțire între mine și Tine. Amin!
