Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
Matei 5:18
Ideea folosită de Învățătorul pentru a garanta valabilitatea universală a Legii lui Dumnezeu este că nu se va schimba nicio frântură de literă din textul Legii câtă vreme mai suntem încă în această lume și, cu siguranță, că nici după aceea. Nu numai că nicio literă nu poate fi scoasă, dar nici chiar o parte de literă nu poate lipsi.
Aici trebuie să facem o mențiune cu privire la intenția Învățătorului când face vorbire despre stabilitatea textului sacru în general,cât și despre imuabilitatea textului Legi divine în special. În cuvintele Sale se găsește o referire atât la litera, cât și la spiritul textului.
Fără să vrem ajungem să discutăm despre teoriile inspirației, întrucât textul sacru pe care îl avem astăzi ne-a fost transmis în scris de atâția scriitori sau traducători, de-a lungul timpului. Nu cred că teoria inspirației verbale să mai aibă prea mare trecere printre cititorii acestor rânduri, dar lucrul acesta nu este exclus. Apreciem aspirația celor care doresc să rămânem fideli Cuvântului lui Dumnezeu, dar acest lucru are nevoie de luciditate și gândire sănătoasă. În timp ce nu putem afirma că Dumnezeu a dictat „Ad litteram” (literă cu literă) textul Scripturii, putem fi siguri că folosindu-Se de un limbaj imperfect, Dumnezeu Și-a transmis adevărul care ajunge la noi în măsură să fie înțeles suficient de clar, pentru a ne sfinți și renaște viața.
Învățătorul oamenilor stabilește o normă de precauție atunci când spune că nu este bine să fie mulți învățători. În acest context este vorba despre diverșii interpreți sau comentatori. Atunci când citim Biblia avem nevoie de un ajutor ceresc pentru a nu greși modul în care înțelegem lucrurile. Duhul Sfânt ne va ajuta să înțelegem suficient de profund adevărul prin care sufletul nostru să fie mântuit.
Există un progres în ce privește înțelegerea și trăirea învățăturii sfinte, dar acest continuum nu trebuie să fie înțeles ca o denaturare a textului sfânt, ci ca o creștere și renaștere permanentă a individului în contact cu un adevăr care rămâne stabil și neschimbător. În timp ce adevărul rămâne același, noi nu mai rămânem aceiași în contact cu forța înnoitoare a adevărului.
Doamne, scrie în inima mea ad litteram textul Legii Tale. Iar atunci când o exprim în cuvânt sau faptă, să Te poți regăsi în viața mea. Amin!