Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească.
Geneza 2:15
Viața paradisiacă nu trebuie înțeleasă în varianta grecească sau musulmană, în care cei răscumpărați se detașează de orice altă îndeletnicire în afară de consum, relaxare și plăcere perpetuă. Paradisul biblic oferă existenței umane un sens mult mai nobil și mai consistent decât oricare altă formă de izbăvire și mântuire pe care și le-ar putea imagina cele mai creative minți omenești.
Dumnezeu a considerat că omului îi face foarte bine se fie implicat într-un program în care are responsabilități și criterii de evaluare, de aceea Dumnezeu a inventat administrarea. În acest caz, omul are posibilitatea să se dezvolte și să prospere. Toate aceste dimensiuni ale condiției umane dau existenței noastre o notă de frumusețe și valoare în asemănare cu modelul divin al creației. În acest sens, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor.
În condițiile păcatului, administrarea poate fi uneori însoțită de stres și nesiguranță, dar acest lucru poate avea un rol pozitiv, determinându-ne să Îl căutăm mai serios și stăruitor pe Dumnezeu, de la care ne vine ajutorul și susținerea.
În pilda talanților nu se face vorbire despre procesul administrării valorilor încredințate, dar există un detaliu care ne ajută să înțelegem destul de bine cum s-au întâmplat lucrurile. Fiecare dintre cei doi câștigători ai programului lui Dumnezeu este numit „rob bun și credincios”, iar acest lucru sugerează ideea că, în competența administrării eficiente, Dumnezeu era în mod sigur implicat. Nimeni nu poate fi credincios în ochii lui Dumnezeu fără să fie credincios lui Dumnezeu, într-o relație strânsă de dependență și călăuzire.
Doamne, ca administrator creștin al vieții pe care mi-ai dat-o, vreau să fiu la înălțimea slujirii celor doi robi credincioși și buni, să îmi poți spune și mie să intru în bucuria Ta. Amin!
