ADMISIBIL

Să nu legi gura boului când treieră grâul.
Deuteronomul 25:4

Nu este admisibil să lași un bou să se înfrupte din sacul cu grâu, câtă vreme această cereală este așa de prețioasă pentru hrana omului. Dar există un moment și o situație în care este admisibil să lași boul să apuce câteva spice de pe jos și să se bucure de dulceața hrănitoare a boabelor de aur – atunci când este înjugat la tăvălugul sau leasa cu care treieri grâul.

Sigur, ar exista o soluție să-l împiedici pe bou să se atingă de grâul pe care îl treieri cu ajutorul lui – să-i pui o botniță –, dar Dumnezeu are în vedere un principiu de generozitate și grijă chiar și față de animale și cu atât mai mult față de oameni. Acesta este sensul profund al acestei reglementări din Deuteronomul.

Apostolul Pavel preia acest principiu în 1 Corinteni 9:9 unde afirmă răspicat că Dumnezeu îi are în vedere pe oameni, respectiv, pe slujitorii Evangheliei. El se referă la libertatea și legitimitatea apostolilor de a fi susținuți financiar și de a fi însoțiți în lucrare de soțiile lor. El afirmă că este admisibil, corect și îndreptățit un asemenea lucru, în contul statutului său de apostol al lui Isus Hristos. În acest caz el nu se rușinează și nici nu se eschivează de a recunoaște că lucrătorii Evangheliei trebuie să se bucure de susținerea celor pe care îi slujesc.

Apostolul dă dovadă de un foarte rafinat spirit de observație și de un excepțional spirit de sacrificiu și dăruire atunci când alege să lucreze cot la cot cu frații în credință la facerea corturilor, meserie în care și el are o licență. Nu numai că se poate întreține pe sine și ajută pe alții, dar fiecare șantier îi oferă posibilitatea de a intra în legătură cu oamenii care au nevoie de mântuirea prin Isus Hristos. Când însă biserica începe să dispună de mijloace suficiente, apostolul consideră admisibil să se dedice cu toată puterea înaintării Evangheliei pe cheltuiala bisericii.

Diferența dintre o situație și cealaltă este o chestiune de călăuzire specială a Duhului Sfânt. Pentru a avea discernământul necesar, aceeași Sursă ne stă și nouă la dispoziție.

Doamne, când fac uz de drepturile admisibile prevăzute de Evanghelie, pune în sufletul meu recunoștință pentru cei care se sacrifică pentru cauza Tași își oferă bunurile pentru Tine. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor