Noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romani 8:23
Înfierea este un lucru minunat pentru cei adoptabili. Astfel li se schimbă statutul. Erau orfani și acum au o familie. Erau fără speranță de viitor și acum au dintr-odată mai mult decât și-ar fi putut imagina. Erau singuri și ai nimănui, iar acum aparțin unui grup social care le dă o nouă identitate. Li se schimbă numele și odată cu el și drepturile și proprietățile.
Apostolul Pavel folosește noțiunea de adopție ca pe o imagine a salvării. Referindu-se la statutul prezent al celor credincioși, el spune că avem cele dintâi roade ale lucrării Duhului, dar acest lucru nu este plinătatea lucrării lui Dumnezeu în viața noastră. În timp ce avem o serie de binecuvântări, tânjim și suspinăm după o schimbare radicală a statutului, schimbare pe care el o numește „răscumpărarea trupului nostru”. În mod foarte clar, el se referă la saltul calitativ al vieții noastre fizice care va avea loc la a doua venire a Mântuitorului.
Acum, cei credincioși au motive serioase de bucurie, mulțumire și recunoștință, dar suferința și perimarea vieții fizice din cauza existenței și acțiunii păcatului, face ca starea noastră prezentă de bine să fie umbrită în mod serios. O strămutare în condițiile vieții veșnice ar fi foarte binevenită. El numește această schimbare „înfiere”.
Este ca și cum acum am fi orfani, cel puțin din punct de vedere al vieții fizice, dacă nu chiar mai mult decât atât. Locuitorii stelelor așteaptă primirea mântuiților în familia întregită a lui Dumnezeu. În așteptarea acestei adopții, suspinăm împreună cu natura, pentru că și natura a fost afectată de păcat și așteaptă și ea, înfierea.
Adopția noastră în familia extinsă a lui Dumnezeu este un dar care ni se oferă. Acest dar poate fi acceptat sau poate fi neglijat sau respins în mod explicit. Consecințele sunt pe măsură. Cei mântuiți sunt împreună cu Domnul într-o veșnică sărbătoare. Cei pierduți se aflăîn întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Acum cei credincioși trec prin încercări și necazuri, dar acestea se vor sfârși la intrarea pe porțile veșnice. Tu și cu mine avem posibilitatea de a fi acolo, adoptați în familia cea mare a Tatălui nostru ceresc.
Doamne, Îți mulțumesc pentru Duhul adopției prin care pot să Te numesc Tată, iar eu să fiu un moștenitor al Tău. Amin!
