Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis visteriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.
Matei 2:11
Viața noastră se desfășoară între două verbe: a da și a primi; a aduce și a duce. Este adevărat că suntem dependenți de ceea ce primim și nu avem nimic pe care să nu-l fi primit, dar în același timp avem nevoie să dăm și să împlinim nevoile altora. În primul rând, trebuie să avem în vedere pe cei apropiați, dar cercul nostru de influență se poate extinde oricât de mult.
Nevoia de a oferi nu se limitează numai la oameni sau proiecte. De fapt, generozitatea și dărnicia sunt adânc înrădăcinate în recunoașterea bunătății lui Dumnezeu al Cărui model începem să-l urmăm. De la El vin toate binecuvântările vieții și Lui se cuvine să-I returnăm toată mulțumirea șirecunoștința noastră. Mai înainte de a aduce mijloacele necesare celor pe care îi servim, trebuie să avem în vedere exprimarea recunoștinței față de Dumnezeu.
Magii din Răsărit au călătorit o distanță considerabilă pentru a aduce daruri Pruncului și Mariei. Dar mai înainte de a-și deschide visteriile s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat. Odată cu darurile, ei s-au adus pe ei înșișiÎmpăratului născut de curând. În consecință, la plecare erau încărcați de o bucurie pe care nu o puteau înțelege nici guvernatorul roman, nici preoții de la templu și poate că nici Iosif și Maria.
Gestul înțelepților Răsăritului are o semnificație foarte profundă. Aducerea darurilor lor este dovada credinței lor întemeiate pe Scriptură și pe descoperirile profetice ale acesteia.Aducându-și darurile, ei și-au exprimat cele mai curate și sfinte trăiri sufletești față de Dumnezeul Creator. Pentru ei, Dumnezeu era cea mai importantă Persoană în jurul căreia gravitau toate celelalte interese. Deși nu făceau parte în mod oficial din poporul ales al lui Dumnezeu, ei și-au dovedit cu prisosință apartenența la cercul select al apropiaților lui Dumnezeu și al închinătorilor autentici ai Săi.
Tu și cu mine avem ceva de adus lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne îndeamnă să aducem lui Dumnezeu trupurile noastre, adică viețile noastre cu tot ce avem și suntem (vezi Romani 12:1,2). El ne va umple inimile cu bucuria cea mare pe care a transmis-o magilor.
Doamne, aduc și eu aici un obol de recunoștință și adorație, propria mea viață care vreau să fie întreagă a Ta. Amin!
