Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
Faptele 12:22
Respectul față de autoritatea civilă este un lucru pozitiv și ține de educația socială a fiecărui cetățean, dar adularea este un act josnic și înjositor atât pentru adulatori, cât și pentru adulat. Motivele pentru care un personaj este adulat pot fi multiple și combinate, dar, indiferent de acestea, spectacolul adulării devine un act grotesc, josnic și degradant. Cuvintele de laudă găunoasă aduse celui adulat sună pline de ironie și batjocură, în timp ce dau aparența de ovații și recunoștință.
În cazul de față, Irod Antipa, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor, își expunea în public talentul oratoriei. Înțelegând cât de mult este el dependent de aplauzele supușilor săi, aceștia au dorit să-i facă hatârul, spunând-i cuvinte bombastice și gratuite prin care suveranul era asimilat ca zeitate și încă una foarte cunoscută lumii iudaice – Dumnezeu.
Delirul publicului a declanșat delirul lui Irod.Acest lucru a umplut cupa răbdării divine, așa că finalul sărbătorii s-a estompat repede în rușine și pierdere. Asasinul lui Ioan Botezătorul, petrecărețul frivol și adulterin nerușinat, judecătorul laș al Mântuitorului a adăugat la toate blestemățiile și îngăduirea adulării de către supuși. Potirul mâniei lui Dumnezeu a fost vărsat în fața mulțimii care îl adula, arătând dreptatea și justiția divină la lucru.
Atunci când slava este adresată lui Dumnezeu se întâmplă un lucru normal, dar când slava este atribuită oamenilor, acest lucru este o greșeală gravă. Poate vă mai amintiți de lauda exagerată pe care mulțimile și media o aduceau, înainte de anii 1989, președintelui României. Ceva începuse să sune ciudat și sinistru în excitația populară a ultimelor sale zile, care i-au adus pieirea.
Când zelul oamenilor depășește măsura în aducerea de ofrande necuvenite cuiva este de datoria celui adulat să respingă ceea ce nu i se cuvine, pentru a nu fi nevoie ca istoria lui Irod sau a altor adulați să se repete.
Noi avem dreptul la aprecierile justificate ale celor din jur, avem dreptul la încurajările prietenilor și ale familiei, dar adularea trebuie respinsă energic și principial. Orice om de caracter procedează astfel.
Doamne, când oamenii îmi vor aduce laude necuvenite, luminează-mi sufletul să nu accept ceea ce nu mi se cuvine. Amin!