În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine.
Psalmii 22:25
Una dintre nevoile de bază ale ființei umane este nevoia de apartenență. Omul nu este făcut să trăiască izolat, el este o ființă socială, are nevoie de o rețea de relații pentru a se simți în siguranță și pentru a trăi senzația de bine, confort, apărare și conectare. Acesta este motivul pentru care ne adunăm, măcar din când în când, pentru a trăi sentimentul că aparținem unei mulțimi semnificative.
La instalarea comunismului, cuvântul „biserică” a fost înlocuit cu „adunare” pentru uzul intern al credincioșilor, iar cu „comunitate”, în utilizarea oficială din nomenclatoare. Artificiul era gândit să șteargă din mintea credincioșilor identitatea spirituală. Numai că în tot răul este și un bine, adunarea a devenit o formă de supraviețuire spirituală foarte eficientă și proteică. Libertățile actuale ne-au permis că ne întoarcem la „biserică”, dar foarte mulți dintre noi parcă am vrea să ne întoarcem la „adunare”. Adunarea ne împlinește nevoia de apartenență, identitate și comuniune. De fapt, primul scop al bisericii este koinonia (părtășie), adică realizarea unui climat de încredere, siguranță și comunicare necesar dezvoltării personale și comunitare.
Numai în adunare ființa umană este deplină și se poate manifesta neîngrădită. Este adevărat că unii dintre noi suntem ființe mai sfioase, retrase sau introvertite. Nu ne place să fim văzuți, să apărem în față și să ne facem remarcați, să ne implicăm în acțiuni și să participăm la activități. Dar și cei timizi au nevoie de adunare, chiar dacă se așază pe ultimul rând și nu se prea dau în vânt să fie văzuți. Acolo, în tăcere, trăiesc un simțământ de bine și împlinire pentru care ar fi gata să facă sacrificii pentru a și-l putea întreține.
Să ne unim cu David care zice, în Psalmii 22:25, că în ocaziile de adunări publice simte bucuria de a-și declara credința, bucuria și fidelitatea față de Dumnezeu, care ne iubește, ne apără și ne ascultă rugăciunile.
Doamne, Îți mulțumesc pentru frații și surorile pe care îi întâlnesc în fiecare adunare de credincioși și care îmi împlinesc nevoia de dragoste frățească. Amin!
