AFORISM

El a mai zis: „Cu ce vom mai asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfățișa?”
Marcu 4:30

Învățătorul oamenilor Se întreabă și îi întreabă pe ascultătorii Săi cum ar mai putea formula simplu și concis adevărul despre Împărăție. Poate o sămânță sau o neghină, un năvod, un aluat sau un mărgăritar de mare preț… Există în Evanghelii circa treizeci și cinci de modele ale Împărăției, fiecare surprinzând un anumit aspect al vieții spirituale. Fiecare dintre acestea este o metaforă sau un aforism, o formulare concisă a adevărului despre viața spirituală și experiența mântuirii .

Aforismul este un exercițiu al inteligenței umane care reușește să sugereze sensuri, calități, principii sau mecanisme ale funcționării economiei divine a mântuirii. În câteva cuvinte se acumulează o mulțime de învățături care ar deveni greu de administrat, desfășurate prozaic, oricât ar fi de bine sistematizate. Astfel, aforismul devine un instrument de comunicare foarte eficient. El transmite adevărul comprimat în câteva tablete, care apoi poate fi studiat și aplicat pe îndelete, după nivelul de dezvoltare personală a cititorului sau a ascultătorului.

Aforismul are avantajul că nu ocupă spațiu prea mare. Într-o sămânță de muștar se reflectă întreaga Împărăție cu tot programul ei de dezvoltare și toate aspectele finale ale credinței. Într-un mărgăritar de câteva grame sau zeci de grame se concentrează toate valorile spirituale, care altfel ar avea nevoie de un număr mare de pagini pentru a fi scrise și apoi citite și studiate. Ca miniatură, aforismul prezintă limba în care a fost scris într-o formă sublimă, în stare să rețină atenția și să declanșeze cele mai bogate trăiri, să stârnească dorințe și curiozitate pentru aprofundare și înțelegere.

Aforismul are mare rezistență la învechire și uzură. Cu cât este folosit mai mult, cu atât el devine mai proaspăt și mai bine cizelat. El este preluat de fiecare generație și adaptat la nevoile și mecanismele de comunicare în mod convenabil. Nu ar fi rău să începi să-ți dezvolți propria colecție de aforisme. Adună mai întâi pe ale altora pe care le apreciezi, apoi începe tu însuți să-ți exprimi cifrat gândurile și descoperirile. Acest lucru se va dovedi de folos ție însuți și altora.

Doamne, Tu poți face mintea mea mai productivă în folosirea limbii și a limbajului pentru îmbogățirea sufletului meu și a sufletului altora. Fă-mă să cresc și în această privință. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video