În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui.
Daniel 1:20
Agerimea de minte și competența academică a lui Daniel și a fraților lui de credință au câteva surse care merită enumerate.
Trebuie să recunoaștem că istețimea este o înzestrare cu care ne naștem. Moștenim o anumită aplecare spre acumulare de informații și procesare rapidă a datelor. Pentru acest fapt trebuie să-I mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru că de la El vine orice lucru bun în viața noastră, chiar și atunci când anumite daruri și talente ne sunt transmise genetic de la părinți.
Nu putem să nu subliniem faptul că o dotare foarte bună nu este suficientă pentru a fi competent și competitiv. Poate ați auzit remarca: „Brânză bună, în burduf de câine!” Înțelepciunea populară vrea să spună că poți fi dotat, dar, dacă ești leneș sau indolent, nu ajută la nimic moștenirea genetică sau cel puțin randamentul este mediocru. În acest caz este nevoie de o reformă și de o schimbare rapidă de direcție.
Dotarea intelectuală are nevoie de multă muncă pentru a o face să dea randament. Suntem de acord cu spusele lui Benjamin Franklin: „Succesul este asigurat de 1% inspirație și 99% transpirație.” Prin urmare, sclipirea de inteligență trebuie combinată cu efort serios și susținut pentru a da rezultate.
Mai trebuie să adăugăm că inspirația și munca au nevoie de orientare corespunzătoare, iar aici trebuie să vorbim despre motivație sau mai mult decât atât de celelalte valori personale. Trebuie să avem un răspuns cel puțin confortabil la întrebarea: Pentru cine și pentru ce vrei să fii cel mai bun la școală sau la locul de muncă?Dacă prin agerimea minții tale vrei să-L onorezi pe Dumnezeu, și El te va onora cu multă satisfacție și împlinire autentică.
Doamne, nu mă lăsa să fiu nepăsător față de darurile pe care le-ai pus în mine și dă-mi înțelepciunea și determinarea care vin de sus, de la Tine. Amin!