Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul și pe dregătorii cetății.
Faptele 17:8
Starea de neliniște socială poate oricând scăpa de sub control și ne putem aștepta la surprize foarte neplăcute. Agitația unei mulțimi este strict dependentă de existența și manifestarea agitatorilor, iar dacă aceștia dispun de influență și mijloace, necazul este gata făcut.
Ajunsă la Tesalonic, echipa lui Pavel s-a pus în mișcare și a înregistrat o serie de succese în rândul iudeilor din cetate. Numai că reacția celorlalți iudei nu a putut fi controlată, așa că aceștia s-au dedat la violență și minciună, acuzându-i pe misionari înaintea mai marilor cetății de dispreț și nesupunere față de autoritatea cezarului. Din fericire, Pavel și colaboratorii săi au dat dovadă de tact și moderație și au putut să-și continue lucrarea, transferându-se la Bereea, unde iudeii aceia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic.
Agitația spiritelor mulțimii este o chestiune foarte atent cercetată astăzi de către cei chemați să vegheze la liniștea socială. Psihologia mulțimii este un subiect de cercetare foarte important. Alături de garanția libertății de manifestare publică a fiecărui individ au fost dezvoltate și legi care să preîntâmpine nervozitatea gratuită a participanților la manifestările publice sau chiar și numai privitor la mediile de informare.
În condițiile actuale, când tot felul de teorii și credințe conspiraționiste sunt la modă, autoritățile trebuie să fie vigilente pentru a preveni derapajelepericuloase ale situației. Unul dintre cele mai simple și eficiente metode este combaterea știrilor false. Uneori, o glumă făcută de cineva poate fi luată ca fapt sigur și răspândită cu repeziciune. Este suficient ca o știre falsă să facă o afirmație plauzibilă și se vor găsi o mulțime de colportori gata să o răspândească. Unii consumatori de curiozități nu vor mai putea fi recuperați niciodată.
Nu pleca urechea la tot ce gâdilă simțurile și curiozitatea. Fii mai degrabă îndurerat de o știre rea decât doritor să o duci până la marginile pământului. Sunt destule lucruri bune care trebuie să ajungă în toată lumea.
Doamne, când situația nemulțumirii publice se acutizează, dă-mi cea mai bună idee despre cum trebuie să procedez pentru a Te sluji eficient. Amin!