Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.
Luca 23:46
Starea sufletească a omului care se confruntă cu neființa a fost și este un subiect de cercetare care a produs o teorie abundentă. Un lucru este cert, în fața morții sufletul omenesc se comportă diferit față de celelalte momente ale vieții. În stare terminală, psihicul uman caută să se adapteze situației, încercând să elimine orice lucru care i-ar produce stres, deoarece organismul nu mai deține resursele cu care să mai facă față solicitării. După ce sufletul a încheiat toate socotelile, ca o presimțire a odihnei care urmează, moartea este așteptată cu seninătate și calm de cel ce moare, chiar dacă această experiență este resimțită extrem de dureros pentru cei care rămân.
Am fost alături de mama care își depunea armele la doar 61 de ani, doborâtă de o boală necruțătoare. Cu seninătate mi-a spus că nu mai are nicio dorință în afară de dorința de a se odihni. „Sunt obosită, a zis, vreau să mă odihnesc!”
În momentul Său de agonie, strigătul Mântuitorului pe cruce nu poate fi interpretat doar ca un moment comun de confruntare cu moartea, așa cum i se întâmplă fiecărui muritor, din cel puțin trei motive: (1) moartea Sa era una înlocuitoare, în numele lumii întregi, (2) moartea Sa era moartea Fiului de Dumnezeu, pe care noi chiar nu o putem înțelege, deoarece Dumnezeu este nemuritor și (3) moartea Sa era moartea a doua, în contul tuturor mântuiților. Din aceste motive, agonia Mântuitorului a fost unică, irepetabilă, neînțeleasă nu numai de către cei care erau de față, ci și de către noi, cei de astăzi.
În timpul agoniei Sale, Mântuitorul ne-a transmis o serie de mesaje care ar putea fi simplificate în cele șapte cuvinte spuse de El pe cruce. Astfel, El ne-a convins că a suferit enorm din cauza despărțirii Sale de Tatăl, că Îi pasă de cei care se întorc la El chiar și în ultimul moment, că a dorit ca mama Lui și ucenicul iubit să se aibă în grijă unul pe celălalt, că lucrarea Sa a fost încheiată cu succes, că viața umană se întoarce la Cel care a dat-o și o are în grijă. Agonia este un lucru inevitabil și trebuie să ne pregătim mintea și pentru o asemenea experiență, cu credință, curaj și liniște sufletească în Dumnezeu.
Doamne, pregătește-mă și pe mine pentru situații extreme și mai ales atunci dă-mi asigurarea că ești alături de mine. Amin!
